
MONTREAL
Personalitati
|
|
BOTEZ IOAN
MIHAI (^) |
S-a nascut la 29 iunie 1927, la Ploiesti.
Studii: A absolvit Liceul "Spiru Haret", Bucuresti (1945); Facultatea de Medicina din Bucuresti (1951).
Activitate: Timp de doua decenii a fost medic neurolog la Spitalul "Gheorghe Marinescu" din Bucuresti.
In anul 1970, se stabileste in Canada, la Montréal. Cercetator, Institutul de Cercetari Clinice IRCM; profesor-invitat la Facultatea de Medicina, Université de Montréal (1971); profesor titular de clinica universitara (1972). In anul 1972, medic, Serviciul de neurologie de la Spitalul "Hôtel Dieu" din Montréal, iar in 1979 a fost numit sef al aceluiasi serviciu. In perioada 1975-1986, director al Laboratorului de Neuropsihologie al Institutului de Cercetari Clinice din Montréal; director al Laboratorului multidisciplinar de neurologie, neurobiologie si neuropsihologie, Spitalul "Hôtel Dieu" din Montréal. Profesor asociat, Departamentul de psihologie la aceeasi universitate (din 1992). Incepand cu anul 1982, a organizat un departament pentru ingrijirea bolnavilor cu afectiuni neurologice si a coordonat instalarea unui serviciu de electromiografie in regiunea indepartata Abitibi-Témiscamingue (Canada), printr-o intelegere de asociere cu Centrul Medical Rouyn-Noranda.
Publicatii: A avut contributii originale in domeniul neurologiei, idei preluate si citate in literatura medicala de specialitate, in cartile de neuropsihologie din America de Nord. A publicat rezultatele cercetarilor sale in domeniul efectelor deficientelor vitaminice asupra sistemului nervos central si periferic; studii despre corelatiile dintre vitaminele grupei B si neurotransmitatori; studii asupra nutritiei in neurogeriatrie; lucrari despre dementa si, mai ales, despre cerebel si tulburarile de comportament. Autor a 27 monografii sau capitole de carti; peste 300 articole stiintifice, publicate in reviste de specialitate din America de Nord, Europa si Japonia. Autor al lucrarii Neuropsychologie clinique et neurologie du comportament (1996).
Premii: Doctor Honoris Causa al Universitatii de Medicina "Carol Davila" din Bucuresti.
Afilieri: Membru a peste 33 de societati stiintifice, printre care: Societatea Franceza de Neurologie, Societatea Regala de Medicina din Londra (fellow), Societatea Ibero-Americana de Neurologie, Asociatia Medicala Panamericana (vicepresedinte al sectiei de neurologie); membru de onoare al Academiei Romane (1993); membru al Centrului de Cercetari in stiinte neurologice al Departamentului de psihologie, Université de Montréal.
S-a stins din viata la 2 iunie 1998, la Montréal.
BIBLIOGRAFIE: Enciclopedia Franceza; Handbook of Clinical Neurology; Who’s Who in Québec, 1981-1982, Éditions Biographique Cannadienne-Française, Longueuil, Qc., p.75; 1983, p.75; Dr. Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Romane (1866-1996), Mic Dictionar, Ed. A92, Iasi, 1996, p.53; Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1999, p.81; Luceafarul romanesc, Montréal, iul.-aug. 1995, p.19; ian.-febr. 1997, p.19; aug. 1998, p.25; Fanus Bailesteanu, Personalitati culturale romanesti din strainatate. Dictionar, Bucuresti, 1999, pp.34-35.