Buletinul "Calea de lumina"
AN V, nr. 54, OCTOMBRIE 1998

SINAXAR (DIN VIETILE SFINTILOR)

CUVIOSUL MaRTURISITOR VISARION SARAI
(- 21 Octombrie -)

Cuviosul Visarion Sarai (21 Octombrie) a fost unul din destoinicii aparatori ai Ortodoxiei din Transilvania împotriva prozelitismului catolic al vremii, adus de Unirea cu Roma din 1699-1700.
Era originar din Bosnia, nascut în anul 1714, parintii stabilindu-se apoi în localitatea Kostainita, în Croatia. Mai nou, s-a emis ipoteza ca s-ar trage dintre românii din Bosnia, din familia Ciurcea sau Tiurcia (Cojocarul), un act emis de Administratia militara din Timisoara numindu-l "eremitul valah".
A fost atras de frumusesile vietii monahale si a calatorit la Ierusalim si la Muntele Athos, fiind tuns în monahism la cunoscuta mânastire Sfântul Sava, de catre patriarhul Ierusalimului în 1738. A ajuns, apoi, la mânastirea Pakra din Slovenia în 1742, cunoscând sârba, româneste, si probabil greaca.
Cu un document de calatorie eliberat de patriarhul Arsenie de Carlovit, din Ianuarie 1744, trece Dunarea si vine în Banat, ajunge la mânastirea Hodos-Bodrog si în Martie al aceluiasi an, îl întâlnim la Lipova, lânga Arad. Aici a ridicat o cruce pe culmea unui deal din fata careia predica multimilor de credinciosi veniti mai ales la târgurile saptamânale. Întrucât la locul acestei cruci s-au facut adevarate pelerinaje, autoritatile, alarmate, au fost nevoite sa ia masuri pentru împiedicarea lor, Cunoscutul protopop cronicar Nicolae Stoica din Hateg scrie în Cronica sa "La Lipova sezând, o cruce mare de lemn au facut-o el si pe coasta de deal sapând groapa o au înfipt-o, apa sub cruce au fântânit si multe boale au tamaduit", prezentându-ne si continutul predicilor sale axate pe ideea apararii Ortodoxiei traditionale.
Însotit de o multime de credinciosi va predica la Dobra, judetul Hunedoara - aceeasi predica simpla, de aparare a adevarurilor de credinta ortodoxe - apoi la Deva, la Orastie si la Saliste. Prin cuvinte simple, ei reusea sa electrizeze multimile, sa înflacareze credinta ascultatorilor, carora le explica ca prin Unire li se schimba credinta strabuna si deci trebuiesc alungati preotii uniti si pastrate rânduielile ortodoxe.
Iata cum îl caracterizeaza istoricul Nicolae Iorga : ". . . Cu scrisori de la sârbi, de la însusi patriarhul Arsenie, se înfatiseaza, deci, în clipa când Inochentie Klein trecea prin criza hotarîtoare, un calugar, Visarion, "sihastrul", pe care satele românesti din jurul Dobrei, apoi din ale Devei si Orastiei, în sfârsit Silistea, îl primira ca pe un Mântuitor din eresul pierzator de suflet al legii "nemtesti" (uniatia, n.n.)".
Atât de puternica a fost miscarea declansata de Visarion Sarai împotriva Unirii cu Roma, încât episcopul unit Inocentiu Micu - luptatorul pentru cauza românilor, înlaturat si mort în exil la Roma - spunea în Sinodul din 6 Iulie 1744, urmatoarele : "Nu ma îndoiesc ca toti stiu ce tulburare a pricinuit în poporul nostru un calugar care a învatat în contra unitilor. La îndemnul lui, în unele locuri, poporul nu mai merge la biserica, nu se mai serveste de preotii uniti, mortii si-i îngroapa fara prohod si fara mângâieri duhovnicesti, copiii si-i boteaza prin femei batrâne si se întâmpla si alte daune spirituale de felul acesta . . .".
Dupa ce a întarit Ortodoxia în centrul românesc de la Saliste, se îndreapta spre Sibiu, dar este arestat la 26 Aprilie 1744 si supus unui interogatoriu cu 44 întrebari, în prezenta episcopului Inocentiu Micu, la care a raspuns foarte prudent, dar n-a ezitat, în final, sa concluda ca "unitii au doua religii, dar nu tin niciuna".
Ordinul autoritatilor imperiale era clar : Visarion trebuia redus la tacere, mai ales ca la locul crucii sale continuau pelerinajele. De la Sibiu este mutat în închisoarea din Deva, de acolo trimis în secret la Timisoara, la Osiek si la Raab, si în cele din urma, în fioroasa temnita Kufstein din muntii Tirolului (Austria), unde a murit ca martir al credintei si al neamului românesc.
Gheorghe Baritiu nota ca "în cinci saptamâni a fost în stare sa prefaca în ruine un edificiu, la care propaganda catolica , începând cu mitropolitul Teofil, ajutat cu tot zelul de Curtea imperiala, lucrase peste 50 de ani cu perseverenta de fier, însa de mai multe ori cu mijloace rau alese".
Consiliul imperial de razboi a trimis, la 24 Iunie 1744, o scrisoare patriarhului Arsenie de Carlovit, ca sa justifice trimiterea lui Visarion în Transilvania. La 6 August acelasi an, Arsenie raspunde ca i-a dat pasaport si scrisori de recomandare si dezlegare sa propovaduiasca Cuvântul lui Dumnezeu între ortodocsi. Visarion n-a predicat pentru a converti pe alti crestini, ci pentru a apara Ortodoxia. Daca persoane de alta confesiune - deci unitii - s-au aflat printre ascultatorii sai, vina este a lor, nu a lui Visarion, ei nesocotind dispozitiile Bisericii lor când au asistat la propovaduirea altei credinte. Consiliul n-a mai raspuns patriarhului Arsenie, dar împarateasa Maria Tereza a ordonat sa se ia cele mai drastice masuri împotriva românilor ortodocsi transilvaneni care se opuneau catolicizarii. Ele au culminat cu actiunea generalului Bukow, începuta în 1761, care "a prefacut în cenusa bisericile de lemn, în ruine mânastirile de piatra, terorizând populatia si înscriind cele mai odioase pagini din istoria teroarei religioase a provinciei".
Referitor la actiunea lui Visarion în Transilvania, carturarul unit Samuil Micu scria "Acesta, tare au înfricosat pe români de catre unire . . . destul ca oamenii din margine au ramas jumatati în credinta si dupa 14 ani cu totul s-au facut neuniti".
Din numarul mare al celor care au patimit si murit ca martiri pentru apararea credintei Ortodoxe în aceeasi temnita din Kufstein, amintim pe Nicole Oprea din Saliste, pe preotul Moise Macinic din Sibiel, pe Ioan din Gales.
Având în vedere martirajul pentru credinta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarît, la 28 Februarie 1950, trecerea în rândul sfintilor a lui Visarion Sarai, marturisitor al Ortodoxiei, si pomenirea sa la 21 Octombrie, împreuna cu Cuviosul Sofronie de la Cioara si Mucenicul Oprea Miclaus din Salistea Sibiului.

Pr. Dr. Cezar Vasiliu