Buletinul "Calea de lumina"
AN V, nr. 48, APRILIE 1998

SINAXAR (Din vietile sfintilor)

SFÂNTUL SAVA de la BUZAU
( + 12 Aprilie 372 )

Unul dintre cei mai vechi si mai cinstiti sfinti care au suferit martiriul pentru Hristos în secolul al IV-lea pe teritoriul Patriei noastre este Sfântul Mare Mucenic Sava de la Buzau, numit uneori "Gotul", praznuit de Biserica noastra la 12 Aprilie si canonizat în 20 Iunie 1992.
Viata sa ne este cunoscuta din Actul sau martiric (Pr. I. Râmureanu, Acte martirice, Bucuresti, 1982), precum si din scrierile unor istorici bisericesti.
Sfântul Sava s-a nascut în jurul anului 334, într-un sat din partile Buzaului, din parinti crestini. Înca din copilarie, spre nimic altceva nu se arata râvnitor, decât numai spre evlavie fata de Mântuitorul si Domnul nostru Iisus Hristos. Conform documentului citat, era drept în credinta, cucernic, gata spre toata ascultarea cea în dreptate, blând, simplu la cuvânt, dar nu în cunostinta, vorbind tuturor în chip pasnic despre adevar, facând sa taca pe idolatori, nesemetindu-se, ci purtându-se cum se cuvine celor smeriti, linistiti si negrabit la cuvânt si foarte râvnitor la tot lucrul bun. (cap. II, 1).
Se crede ca tânarul Sava s-a calugarit în comunitatea monahala din Muntii Buzaului, dupa ce ajunsese cîntaret în biserica satului unde slujea preotul Sansala, parintele sau sufletesc. Aceasta comunitate monahala fusese întemeiata la mijlocul secolului al IV-lea de calugarii veniti din Eparhia Tomisului (Constantei), refugiati de teama "barbarilor" care migrau spre vestul Europei prin Dobrogea.
Preotul Sansala si monahii acelei comunitati pastrau legaturi cu Biserica din "Romania", adica din Scitia Minor (Dobrogea), unde pe timp de persecutie, îsi gasisera ocrotire. De acolo revenea la pastoritii sai cum a fost cazul de Sfintele Pasti ale anului 372. În acelasi timp, Sfântul Sava era apropiat si de un alt preot, Gutticas, care pastorea într-o cetate apropiata si în care, în lipsa preotului Sansala, se ducea pentru a se ruga si primi Sfintele Taine.
Între anii 370 si 372, regele gotilor, Athanaric, stabilit în Dacia nord-dunareana, a început o puternica persecutie împotriva Împaratului bizantin Valens cu care era în razboi. Multi crestini au fost prinsi, chinuiti, înecati si arsi de vii în Dacia Traiana. Altii, de teama, s-au refugiat în sudul Dunarii, în Moesia si în Dacia Pontica.
Actul martiric al Sfântului Sava precizeaza ca în primavara anului 372, a treia zi de Pasti, noaptea, ostasii lui Athanaric - condusi de nobilul Atharid - au prins atât pe preotul Sansala cât si pe Sfântul Sava, i-au legat, i-au chinuit, facându-le multe rani pe corp si cerându-le sa se închine idolilor si sa manânce cele jertfite lor. Rezistând miraculos tuturor acestor încercari, Sfântul Sava a fost condamnat la moarte prin înecare. Unii dintre ostasi - probabil crestini - au vrut sa-l elibereze, dar el le-a zis : "Împliniti porunca ce vi s-a dat. Eu vad dincolo de râu. Iata, în fata stau în slava cei ce au venit sa ma primeasca (îngerii, n.n.) Care asteapta sa ia sufletul meu si sa-l duca în lacasul slavei lui Dumnezeu… I s-a legat de gât un lemn greu si a fost aruncat în apa râului Buzau. Era 12 Aprilie 372, a cincea zi dupa Pasti, când s-a savârsit din aceasta viata Sfântul Mare Mucenic Sava în vârsta de numai 38 de ani. Dupa ce l-au ucis, gotii l-au scos din apa si l-au lasat neîngropat. Trupul sau a fost luat de crestini si de preotul Sansala si a fost ascuns, apoi îngropat.
Vestea despre noul martir s-a raspândit si a determinat pe Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, sa se adreseze lui Junius Soranus, guvernatorul Dobrogei, capadocin ca si Sfântul Vasile, pentru a-i trimite moastele Sfântului Sava. În aceasta scrisoare se face precizarea ca moastele Sfântului Sava au fost aduse întâi în "Romania", adica în Dobrogea, cu siguranta la Tomis (Constanta), pastorita la acea vreme de Episcopul Betranion, si de aici - cu binecuvântarea ierarhului au fost trimise Sfântului Vasile în Capadocia, însotite de o epistola. Aceasta poarta titlul de Epistola a Bisericii lui Dumnezeu ce se gaseste în Capadocia catre a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia, catre Bisericile locale ale Sfintei Biserici Universale (G. Timus, Epistola Bisericii Gotiei, în revista "BOR", 1890-91). Documentul, scris în limba greaca literara, arata cultura deosebita a autorului ei, Episcopul Betranion, fiind prima scrisoare ce se pastreaza si care a fost redactata pe teritoriul Patriei noastre. (P.G. XXXII, scrisoarea 55) (Pr. M. Pacurariu Istoria BOR, I, Bucuresti, 1980, p. 101).
Dupa primirea Sfintelor Moaste ale noului martir, Sfântul Vasile raspunde prin doua scrisori adresate Sfântului Betranion al Tomisului, destinatarul fiind numit "theosevis", adica pios, termen rezervat clerului, mai ales episcopilor. În a doua, Sfântul Vasile îi scrie : "Tu ai cinstit pamântul patriei tale (Capadocia) cu un martir care a înflorit de curând pe pamânt barbar (Gotia, n.n.) care este învecinat cu al vostru (Dobrogea) (P.G. XXXII, scrisorile 164 si 165). (Y. Courtonne, Saint Basil, Lettres II, Paris, 1961, p. 98). Este o dovada în plus ca Sfântul Betranion al Tomisului era grec capadocian ca si Sfântul Vasile, ca si Junius Soranus, guvernatorul Dobrogei si ca si Sfântul Mare Mucenic Sava, descendent al captivilor greci adusi de goti în Dacia (V. Pârvan, Contributii epigrafice la istoria crestinismului daco-roman, Bucuresti, 1911, p. 137). Sfântul Vasile numeste pe Sfântul Sava "atlet a lui Hristos", "martir al adevarului care a luat cununa dreptatii". Cât despre Betranion, Sfântul Vasile îi lauda ortodoxia niceeana si încheie cu cuvintele : "Te rog aminteste-ti în rugaciunile tale si de noi, cei care te iubim, rugându-te cu osârdie Domnului pentru sufletele noastre ca sa fim vrednici sa slujim lui Dumnezeu pe calea poruncilor Lui pe care ni le-a dat spre mântuirea noastra" (J. Zeiller, Les origines chretiennes dans les provinces danubiennes, Paris, 1918, p. 431).
În 1972, cu ocazia împlinirii a 1600 de ani de la martiriul Sfântului Sava au aparut o serie de studii dintre care amintim : IPS Dr. Nicolae Corneanu, Patimirea Sfântului Sava Gotul, în "Mitropolia Banatului" nr. 4-6, 1972 ; Vasile Sibiescu, Sfântul Sava Gotul, în "Glasul Bisericii" nr. 3-4, 1972; Stefan Alexe, 1600 de ani de la moartea Sfântului Sava Gotul, în "BOR" NR. 5-6, 1972 ; Mircea Pacurariu, Crestinismul daco-roman în nordul Dunarii în secolul IV. La 1600 de ani de la moartea Sfântului Sava "Gotul", în "Mitropolia Ardealului" nr. 3-4, 1972.
La 20 Iunie 1992, Biserica Ortodoxa Româna a facut cea de a treia canonizare din istoria sa, dupa cele din 1517 si 1955-56. Alaturi de sfintii români a trecut în calendar si "sfinti din alte neamuri care au predicat si au fost martirizati în partile noastre", între care si Sfântul Mare Martir Sava de la Buzau, zis Gotul, praznuit la 12 Aprilie (Calendar crestin ortodox, Bucuresti, 1993, p. 27).
În concluzie, constatam ca în nordul Dunarii pulsa în secolul al IV-lea o viata crestina intensa, fiind aici preoti, cântareti, biserici care praznuiau anumite sarbatori (Învierea Domnului). Crestinismul era raspândit si la sate, taranii pagâni priveau cu simpatie pe crestini, dovada încercarea de a-i salva viata Sfântului Sava. Populatia daco-romana a continuat sa existe si sub goti, pastrând legaturi neîntrerupte cu populatia de limba latina din sudul Dunarii (Dobrogea).
În sfârsit, constatam ca învatatura crestina ortodoxa era atât de puternica pe teritoriul Patriei noastre în secolul al IV-lea, încât din rândul credinciosilor de aici unii si-au dat viata pentru Hristos, învrednicindu-se de cununa muceniciei, ca de exemplu Sfântul Mare Mucenic Sava de la Buzau (M. Pacurariu, Istoria BOR, I, Bucuresti, 1980, p. 102).
În amintirea Sfântului Sava de la Buzau, sau Gotul, se va construi în orasul Buzau o mareata catedrala ortodoxa care-i va purta numele.

Parintele Cezar