Buletinul "Calea de lumina"
AN IV, nr. 41, SEPTEMBIE 1997

ÎNALTAREA SFINTEI CRUCI
- 14 SEPTEMBRIE -

La 14 Septembrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul împaratesc al Înaltarii Sfintei Cruci. Traditia crestina spune ca ucenicii Domnului, dupa moartea si învierea Sa, au îngropat lemnul crucii stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. Dupa trei secole, în anul 326 împarateasa Elena, mama împaratului Constantin cel Mare, a poruncit sa se faca sapaturi în cetatea Ierusalimului, lucrari care au dus la descoperirea Crucii pe care fusese rastignit Mântuitorul noastru, Iisus Hristos. Spre bucuria crestinilor, Patriarhul Ierusalimului a înaltat Crucea spre închinare. Astfel data de 14 Septembrie a intrat în traditia Bisericii Ortodoxe ca praznicul Înaltarii Sfintei Cruci.
Sfânta Cruce este unul din cele dintâi simboluri crestine, reprezentând marele mister al credintei : patima si moartea, prin rastignirea Domnului Iisus Hristos. Prin cruce s'a omorât moartea, s'a dezlegat pacatul stramosesc, ni s'a daruit Invierea si am redevenit fii si mostenitorii lui Dumnezeu. (Rom. 6, 3 ; Gal. 3, 27).
Crucea a fost preînchipuita în Vechiul Testament. Cum prin gustarea din Pomul oprit a venit moartea (Fac. 3, 1-24), prin gustarea mortii pe lemnul Crucii, s'a daruit viata si Învierea. Iacob a închipuit Crucea când i-a binecuvântat pe fiii lui Iosif, cu mâinile încrucisate (Fac. 48, 14), iar Moise a lovit cu toiagul închipuind semnul crucii (Ie.14,16).
Identificata de la început ca "semnul Fiului Omului" (Mt. 24, 30) ca si "stindardul Bisericii" (Is. 5, 26), crucea devine calea de a urma lui Hristos (Mc. 8, 4), care "pentru bucuria pusa înaintea-I, a suferit crucea" (Evr. 12, 2), aratându-ne ca "nu exista experienta a împaratiei lui Dumnezeu, fara cruce" (Fa. 7, 55). Mai mult, însusi Mântuitorul ne spune "Precum Moise a înaltat sarpele în pustie, asa trebuie sa se înalte Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El sa nu moara, ci sa aiba viata vesnica" (In. 3, 14-15).
Crucea evoca nu numai un eveniment deosebit din istoria mântuirii - jertfa rascumparatoare a lui Iisus Hristos - ci ea recapituleaza întreaga viata a Mântuitorului "El a purtat pacatele noastre în trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacat, sa traim spre îndreptare" (I Petru 2, 34).
Traditia ortodoxa n'a separat crucea de Inviere, si nici întruparea de îndumnezeire. Realitatea tragica a crucii si a pacatului se vede numai în lumina pura a Invierii, ca putere si stapânire a lui Dumnezeu. Paradoxul credintei crestine consta tocmai în aceea ca puterea lui
Dumnezeu se arata în suferinta, pe cruce, deoarece - cum spune Sfântul Apostol Pavel - "când sunt slab, atunci sunt tare" (II Cor. 12, 10). Invierea Domnului a dat apostolilor adevaratul sens al Crucii, adâncimea sacrificiului, dar si maretia iertarii si iubirii divine. De aceea Crucea este piatra de poticnire pentru necredinciosi (I Cor. 1, 20-23).
In pietatea ortodoxa, venerarea Sfintei Cruci este nedespartita de lauda Invierii : "Crucii Tale ne închinam, Hristoase, si Sfânta Invierea Ta o laudam si o marim". Pe de o parte, Crucea descopera starea de pacat a lumii si responsabilitatile omului pentru nenorocirile veacului acestuia ; pe de alta parte, Crucea este o pavaza data de Dumnezeu împotriva fatalitatii raului si a mortii, modalitatea prin care a murit "Stapânitorul lumii acesteia" (In. 14, 30) pe Golgota (Lc. 23, 37), pentru a Invia întru marire.
Crucea are mai multe sensuri : cel general, poate fi identificat cu acela de rascumparare, de mântuire (In. 3, 13-16) ; cel special are aspecte multiple. Iata câteva dintre ele :
1.- Cel mai des întâlnit sens al Crucii ni-l ara-ta însusi Mântuitorul prin chemarea de a-I urma : "Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze" (Mc. 8, 34). In "luarea crucii" se pot distinge doua sensuri : unul pasiv, de îndurare a tuturor greutatilor, altul activ, manifestat printr'o lupta voita cu sine însusi, cu pacatul. Sub aspect moral crestin, sensul pasiv amintit nu înseamna o suferinta dezolanta, ci lupta de a te realiza dupa chipul lui Hristos. La rându-i, sensul activ comporta doua dimensiuni : una de purificare de pacat, alta de cultivare a virtutii. Desi fara pacat, Hristos moare pe Cruce pentru ca prin Sângele Sau nevinovat sa stearga pentru totdeauna pacatul, iar Crucea sa devina semnul purificarii si iertarii divine (Col. 2, 14).
2.- Sensul cel mai evident al Crucii este legat de moartea Mântuitorului, ca manifestare a iubirii. De pe Cruce, Iisus rosteste cuvinte pline de iubire si iertare : "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac !" (Lc. 23, 34), cerând înlaturarea urii pentru ca iubirea sa triumfe. Prin iubirea Crucii devenim frati, dupa modelul lui Hristos.
3.- Crucea Golgotei este simbolul smereniei crestine (Filip. 2, 7). Acceptând sa moara ca un rob pe cruce, Iisus ne-a dat un exemplu de adânca smerenie. Dar, ramânând Dumnezeu, El învinge moartea, sculându-se la viata. Desi crucea a istovit pâna la moarte trupul Domnului, fiinta Lui n'a fost desfiintata, prin transformarea într'o viata stralucitoare de biruinta deplina a binelui.
4.- Crucea este semnul împacarii creaturii cu Creatorul, asa cum scrie Sfântul Apostol Pavel "Sa-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într'un trup, pe cruce, omorând vrajba prin ea" (Efes. 2, 16). Ca sens al acestei împacari, crucea primeste un sens mai larg, acela al restaurarii în Hristos a firii cazute în pacat, a împacarii cerului cu pamântul (Col. 1, 20).
5.- Crucea reprezinta setea dupa infinit, dupa desavârsire, chemându-ne sa ne depasim continuu, sa alergam spre tinta suprema - Hristos.
Aceasta este linia verticala a crucii. Dar, exista si cea orizontala, care taie calea realizarii acestei sperante, caci nimic nu se poate cucerii fara lupta. Datoria noastra de crestini este de a continua lupta pentru desavârsirea si mântuirea noastra.
Sfintii Parinti au dedicat Sfintei Cruci pagini deosebite. De exemplu, Sfântul Ignatie Teoforul scrie ca "Biserica îsi are radacina în lemnul Crucii, crestinii devenind ramurile ei. Hristos a fost rastignit pentru noi, cu trupul, sub Pontiu Pilat si Irod Tetrarhul, si datorita roadei Crucii si Patimei Sale noi existam pentru a înalta stindardul de-a lungul veacurilor, prin Invierea Sa, si pentru a aduna pe sfintii Sai si pe credinciosii Sai proveniti fie din iudei, fie dintre neamuri, în unicul trup al Bisericii Sale (Epistola catre smirneni, I, 2).

Sfântul Efrem Sirul scrie "Insemneaza-te cu semnul crucii. Acopera-te cu el ca un scut. Nu înceta, crestine, a purta aceasta arma în tot locul si în toata vremea. Nimic sa nu faci fara cruce. Inarmeaza-ti toate membrele tale cu acest semn si de nimic nu te vei înfricosa".

Sfântul Chiril al Ierusalimului adauga "Mântuitorul a suferit pentru ca sa împace prin Sângele Crucii cele din cer si cele de pe pamânt. (Col. 1, 20). Din pricina pacatelor erau dusmani a lui Dumnezeu si El hotarâse ca pacatosul sa moara. Trebuia sa se întâmple una din doua : sau ca Dumnezeu sa-i omoare pe toti, sau sa anuleze hotarârea, ca unul ce este iubitor de oameni.
Priveste la întelepciunea lui Dumnezeu . . . A mentinut si hotarârea Sa si Si-a aratat si iubirea de oameni ! In trupul rastignit pe lemnul Crucii, Hristos a luat pacatele pentru ca, prin moartea Lui, noi sa murim pentru pacate si sa traim pentru dreptate (I Petru 2, 24). Cel ce a murit pentru noi nu era om de rând. Nu era oaie necuvântatoare. Nu era înger, ci Dumnezeu întrupat. Nu era atât de mare nelegiuirea pacatosilor, pe cât era de mare dreptatea Celui care a murit pentru noi" (Cateheza XIII).

Sfântul Ioan Damaschin ne învata "Ne închinam semnului cinstitei si de viata facatoarei cruci, chiar daca este facuta din alta materie decât lemnul. Noi nu cinstim materia, ci semnul, ca simbol a lui Hristos".
" Bucura-te, Cruce purtatoare de viata, semnul cel nebiruit al crestinatatii, usa raiului, întarirea credinciosilor, zidul cel dimprejurul Bisericii prin care s'a pierdut si a încetat blestemul, s'a înghitit puterea mortii si ne-am înaltat de pre pamânt la cele ceresti ; arma nebiruita împotriva demonilor, marirea mucenicilor, podoaba cuviosilor cu adevarat, limanul mântuirii, ceea ce daruieste lumii mare mila" (Stihira).

Preot Dr. Cezar Vasiliu