S I N A X A R (din Vietile Sfintilor)

SFÂNTUL GRIGORIE DE NAZIANZ SAU TEOLOGUL
( 329 - 389 )

Sfântul Grigorie de Nazianz alaturi de Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Ioan Gura de Aur alcatuiesc treimea de arhierei cea mai importanta a epocii de aur a crestinismului.
Sfântul Grigorie Teologul s-a nascut la Arianz la 329, dintr-o familie aristocrata, ca fiu al episcopului Grigorie si al Nonei, o crestina pioasa si energica. A avut un frate, Cezar - medic - si o sora, Gorgonia. Atunci episcopii erau casatoriti. Face studii serioase la Cezareea Capadociei - unde cunoaste pe marele Vasile, apoi în Cezareea Palestinei, în Alexandria si în Atena, unde ramâne ani si unde are ca profesori pe celebrii Himeriu si Proheresiu. Leaga una dintre cele mai frumoase prietenii ale antichitatii crestine cu Sfântul Vasile, necunoscând decât doua cai - cea a scolii si cea a bisericii - studiind retorica, filozofia si stiintele profane.
Revenit în patrie primeste botezul si este chemat de Vasile la mânastirea sa din Pont, unde vor alcatui prima Filocalie. Fire retrasa, sensibila, contemplativa, Grigorie doreste sa devina monah, dar tatal sau si credinciosii îl vor preot, fiind hirotonit împotriva vointei lui, de Craciunul anului 361.
În 371 este sfintit episcop de Sasima - unde n-a ajuns niciodata - iar în 374, la moartea parintilor, se retrage la mânastirea Sf. Tecla din Isauria. În 379, la staruinta delegatilor Patriarhiei de Constantinopole, vine în capitala imperiului pentru a întari Biserica de acolo, deschizând o capela, numita simbolic «Învierea» - unde a tinut cunoscutele sale cinci Cuvântari teologice, prin care câstiga elita intelectualitatii si sufletul credinciosilor. La 27 Noiembrie 380 este instalat ca episcop al cetatii de însusi împaratul Teodosie si participa la Sinodul II ecumenic, pe care-l prezida. Contestat de episcopii egipteni si macedoneni, îsi da demisia si în Iunie 381 reveni la Nazianz, unde se ocupa de episcopia locala un timp, iar în 383 se retrage la Arianz, petrecând ultimii ani ai vietii în rugaciune si studiu, murind în 389, la 60 de ani.
Opera Sfântului Grigorie de Nazianz este bogata, fiind alcatuita din cuvântari, poezii si scrisori.
Cuvântarile sau discursurile sunt 45 la numar. Cele mai importante sunt cele cinci Cuvântari teologice, îndreptate împotriva ereziei arienilor. Sfântul Grigorie precizeaza ca nu oricine, oricând si oricum poate vorbi despre Dumnezeu, si ca învatatura despre Sfânta Treime, întrupare, mântuire si taine este socotita dogma, deci asupra ei nu se poate filozofa. Dumnezeu nu poate fi cunoscut pe cale rationala, existenta Sa dovedindu-se prin fapturile lumii create. Fiul este de o fiinta cu Tatal, iar Sfântul Duh exista prin purcedere.
Teolog prin excelenta al Sfintei Treimi, Sfântul Grigorie stabileste cel dintâi specificul persoanelor divine si raportul dintre ele. Fiinta, necrearea si dumnezeirea sunt comune Tatalui, Fiului si Sfântului Duh ; au comun faptul ca sunt din Tatal ; Tatal are specific nenasterea, Fiul nasterea, iar Sfântul Duh purcederea. Sustinând unitatea persoanei în Hristos, afirma ca cele doua firi - divina si umana - ale Mântuitorului sunt unice dupa esenta, nu dupa har, consecinta fiind ca Sfânta Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu. Hristos a facut pentru noi pacatosii pacatul însusi, întru atât s-a smerit. Deosebirile sociale din lume provin din pacat.
Dintre Cuvântarile la sarbatorile mari amintim pe cele de la Nastere, de la Botez, de la Înviere si de la Rusalii, de o rara înaltime religioasa si literara.
Cuvântarile funebre - necrologurile - sunt patru (la moartea fratelui Cezar, a surorii Gorgonia, a tatalui sau si a Sfântului Vasile), fiind creatorul acestui gen în literatura patristica, dupa modelul encomiului (cuvântari de lauda) pagân. Cuvântarile în cinstea sfintilor sau panegirice, trateaza despre Sfântul Ciprian si Sfântul Atanasie cel Mare.
Cuvântarile ocazionale se refera la apararea pentru fuga sa din Pont, justificând de ce fugise de preotie, care este un adevarat Tratat despre preotie, sau la despartirea de credinciosii din Constantinopol, dupa ce a demisionat ca episcop al capitalei imperiale.
Opera poetica este de o deosebita frumusete, fiind creatorul poeziei crestine în maretia sa clasica. A scris 507 poezii cu 18000 versuri, care se pot împarti în poeme teologice si istorice, cu epigrame si epitafe. Ele se adresau mai întâi tinerilor crestini, spre a-i face sa înteleaga dogmele prin frumusetea si splendoarea artei, apoi serveau pentru combaterea ereticilor, care si ei foloseau arta poetica, în sfârsit, demonstrau pagânilor ca si crestinii îi pot egala în arta poetica.
Ne-au ramas de la Sfântul Grigorie de Nazianz, 38 poeme dogmatice asupra Sfintei Treimi. Iata, de exemplu, unul versificat în româneste de I.P.S. Arhiepiscop Bartolomeu Anania al Clujului,, intitulat
                     «Ruga de seara»:

La ceasul de taina, la ceasul de noapte
Când somnul în suflet îmi picura soapte
Primeste cântare din minte firava
Treime unita-ntr-o singura slava.
Lumina dai lumii, lumina ramâi
Ca tainica bezna a noptii dintâi
Doar Tu ai gonit-o, graiuri ceresti
Ca lumea-n lumina dintâi s-o zidesti
Din huma nascânda-n grauntii pribegi
Tu lume facut-ai, cu chipuri si legi
Purtând în fasa podoaba de-acum
Statornic rotita pe vesnicu-i drum,
Si-a omului minte, ceresc luminata,
Primind întelepciune, gândire curata,
Cuvântul Treimii prin ea sa cuvânte
Ca soarele-n apa luminii rasfrânte.
Lumina Ta lina, lumina senina
Faptura întreaga o scalda-n lumina . . .

Alte 40 poeme sunt morale si 206 istorice si autobiografice, în care îsi exprima gândurile si sentimentele intime, profunda sa afectiune pentru parintii si prietenii decedati, sperantele, dorintele si chiar deziluziile sale. Cel mai lung este poemul Despre viata sa, în 1949 iambi, principalul izvor al vietii sale si «capodopera întregii literaturi grecesti în genul autobiografiei» - cum scria J. Quasten. Îsi înradacineaza inspiratia în traditia clasica, luând tot ce-i util unei filozofii crestine, dar formând o noua lucrare ce poarta marca sufletului sau religios.
Scrisorile sunt în numar de 245, unele având caracter dogmatic împotriva ereziei apolinariste, caracterizate prin concizie, claritate si gratie. Este primul autor crestin grec care a publicat o colectie a propriilor sale scrisori, facând o adevarata teorie a epistologiei.
Cultul Bisericii Ortodoxe pastreaza piese alcatuite de Sfântul Grigorie de Nazianz, mai ales la Craciun si Pasti, devenind imne. De exemplu, «Fecioara astazi pre Cel mai presus de fiinta naste si pamântul pestera Celui neapropiat se aduce. Îngerii împreuna cu pastorii Îl preamaresc, iar magii cu steaua calatoresc. Ca pentru noi s-a nascut Prunc tânar, Dumnezeu cel mai înainte de veci» sau «Ziua Învierii si sa ne luminam cu praznuirea si unii pre altii sa ne îmbratisam si sa ne iertam toate pentru înviere si sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi ; si astfel sa strigam : Hristos a Înviat din morti, cu moartea pre moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le».
Unul dintre cei mai mari teologi ai secolului al IV-lea, teologul consacrat Sfintei Treimi în Rasarit, proclamat de Sinoadele II si III ecumenic ca «cel Mare» sau «Teologul» - apelativ cu care numai Sfântul Evanghelist Ioan mai fusese supranumit înaintea lui, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului IV, mare poet al Bisericii crestine, exigent pastor sufletesc, cultivând asemenea lui Platon, Homer si Cicero, prietenia, creator al genurilor literare ale autobiografiei si necrologului - cum scria regretatul pr. prof. Ioan Coman - Sfântul Grigorie de Nazianz a fost un mare îndrumator al tinerilor, preotilor prin tratatul sau Despre Preotie, definind-o ca «arta a artelor si stiinta a stiintelor» si precizând ca misiunea preoteasca este o chemare de sus care cere si o aleasa pregatire teologica si stiintifica. Taina preotiei este înfricosatoare, plina de raspundere, dar sublima si majestoasa, de ea neputându-se apropia oricine, ci numai cei cu adevarat curati la trup si suflet. Aceasta lucrare a servit ca model cunoscutului «Tratat despre Preotie» al Sfântului Ioan Gura de Aur sau celui al Sfântului Grigorie cel Mare pentru «Cartea regulei pastorale».
Este praznuit singur la 25 Ianuarie si cu Sfântul Vasile si Sfântul Ioan Gura de Aur la 30 Ianuarie.