S I N A X A R (din Vietile Sfintilor)

SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI
( - 6 August - )

La 6 August, în fiecare an, Biserica crestina sarbatoreste schimbarea la fata a Domnului, una din minunile pe care Mântuitorul le-a savârsit asupra Sa, izvor de lumina si tarie pentru viata crestina.
Din Sfintele Evanghelii aflam ca se apropia vremea ca Domnul sa patimeasca si sa moara pe cruce pentru mântuirea noastra. Vestea patimilor umpluse de tristete inimile Apostolilor si teama cuprinsese sufletele lor, strecurând chiar îndoiala ca Iisus n'ar fi Mesia cel asteptat. Pentru a întari credinta ca, într'adevar, El este Mesia si pentru ca Ucenicii sa nu se lepede de El în fata crucii, Mântuitorul a dat Apostolilor -si prin ei tuturor credinciosilor - un semn al dumnezeirii Sale, schimbându-se la fata pe Muntele Taborului. Evenimentul este descris de Evanghelistii Matei (17, 1-9), Marcu (9, 2-12) si Luca (9, 28-35).
Conform acestor texte biblice, la o saptamâna de la vestirea patimilor, Mântuitorul s'a retras ca sa se reculeaga si sa se roage pe Muntele Toborului, luînd cu El pe trei dintre Apostoli : Petru, Ioan si Iacob. Si «pe când se ruga, s'a schimbat la fata înaintea lor si a stralucit fata Lui ca soarele si vesmintele Lui s'au facut albe ca lumina» (Matei, 17, 2).
În aceasta lumina, mai presus de fire, se arata si doi barbati - Moise si Ilie - primul mare legiuitor, al doilea prooroc al Vechiului Testament, care vorbeau cu Iisus despre moartea Lui, care urma sa aiba loc la Ierusalim. Prin prezenta acestora la minunea de pe Tabor, Dumnezeu a voit sa arate ca Fiul Sau este cel mai mare prooroc si legiuitor, ca de El trebuie sa ascultam, ca El ne-a adus legea iertarii si a iubirii.
Bucurosi, Apostolii ar fi dorit sa ramâna acolo cu Domnul, de aceea Petru exclama : «Doamne, bine este noua sa fim aici. De voiesti, sa facem trei colibe : Tie una, lui Moise una si lui Ilie una» (Matei, 17, 4).
Deodata, un nor luminos i-a umbrit si un glas din nor s'a auzit : «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit, ca de Acesta sa ascultati» (Matei, 17, 5). Era glasul Parintelui Ceresc, Cel care mai rostise aceleasi cuvinte la Botezul Domnului din Iordan, când Duhul Sfânt se pogorîse peste Iisus sub forma unui porumbel (Matei, 3, 18). Apoi, norul a disparut, ca si cei doi prooroci, Domnul ramânând singur cu cei trei Aposatoli, carora le-a poruncit sa nu vorbeasca nimanui despre aceasta minune pâna când Fiul Omului nu va învia (Matei, 17, 9).
Lumina care a însotit minunea de pe Muntele Taborului, mai puternica decât soarele, izvora din dumnezeirea Sa. Iisus S'a schimbat la fata ca sa arate Apostolilor ca este Fiul lui Dumnezeu si ca sufera patima de buna voie pentru omenire. Sfântul Grigorie Teologul scria ca «Domnul a deschis putin, cât a voit, si mica fereastra a dumnezeirii Lui».
Lumina pe care Ucenicii au vazut-o era necreata si inaccesibila, cum preciza Sfântul Ioan Damaschin (sec. VIII) : «Astazi abisul luminii inaccesibile, astazi raza necircumscrisa a stralucirii dumnezeiesti a luminat pe Apostoli pe Muntele Taborului».
Sfântul Grigore Palama (sec. XIV), numit si «teologul luminii taborice», afirma ca în existenta lui Dumnezeu exista doua substante realmente distincte, dar nedespartite ; esenta sau fiinta lui Dumnezeu, care nu este cu putinta sa fie cunoscuta, si energiile necreate, între care si lumina taborica. În doua Omilii spune ca lumina în care s'a aratat Hristos pe Tabor este slava necreata a firii Sale dumnezeiesti, care nu trebuie sa fie confundata cu fiinta Lui. Lumina pe care Apostolii au vazut-o stralucind cu putere, n'a mai putut fi vazuta, acoperind izvorul luminii dumnezeiesti si vesnice, Soarele Dreptatii, pe Hristos. S'a facut nevazut ochilor din cauza transcendentei stralucirii Sale, asa precum soarele face posibila vederea luminii, dar orbeste pe cel care l-ar privi direct. Din cauza stralucirii luminii necreate, ucenicii «au cazut cu fata la pamânt si s'au spaimântat foarte» (Matei, 17, 6).
Schimbarea la fata a Domnului ne arata si puterea de transfigurare a rugaciunii. Daca Fiul lui Dumnezeu a simtit nevoia sa se roage, sa pastreze deci comuniunea cu Tatal si cu Duhul Sfânt, cu atât mai mult noi, cei pacatosi, avem nevoie de rugaciune. Ca si pentru Domnul, rugaciunea ne schimba fata sufletului, ne lumineaza si ne întareste în lupta cu ispita si raul. Rugaciunea curata face sa straluceasca în noi «chipul» lui Dumnezeu tot mai puternic si mai viu, pâna la asemanarea cu El., mistuind neghina tuturor pacatelor si faradelegilor.
În lumina transfigurata a Taborului, Mântuitorul ne-a aratat idealul vietii crestine - îndumnezeirea, ne-a descoperit metoda pentru realizarea lui - ridicarea sufletului la Dumnezeu, precum si mijloacele pentru atingerea acestui ideal sfânt - rugaciunea, meditatia si contemplatia, care ne duc la sfintire si la comuniune de viata cu Creatorul.
Biserica Ortodoxa marturiseste azi ca Hristos este Dumnezeu adevarat care a grait cu Moise pe Muntele Sinai, zicând : «Cela ce cu Moise de demult a grait prin închipuire în Muntele Sinai zicând 'Eu sunt Dumnezeu', Acesta iarasi se schimba la fata, aratând chipul cel dintâi cu razele luminii; pentru aceasta, Hristoase, marim puterea Ta». (Vecernia zilei).