Buletinul "Calea de lumina"
AN II, nr. 15-16, IULIE - AUGUST 1995
S I N A X A R (din Vietile Sfintilor)
SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI
( - 6 August - )
La 6 August, în fiecare an, Biserica crestina sarbatoreste
schimbarea la fata a Domnului, una din minunile pe care Mântuitorul le-a savârsit asupra
Sa, izvor de lumina si tarie pentru viata crestina.
Din Sfintele Evanghelii aflam ca se apropia vremea ca Domnul sa patimeasca si sa moara pe
cruce pentru mântuirea noastra. Vestea patimilor umpluse de tristete inimile Apostolilor
si teama cuprinsese sufletele lor, strecurând chiar îndoiala ca Iisus n'ar fi Mesia cel
asteptat. Pentru a întari credinta ca, într'adevar, El este Mesia si pentru ca Ucenicii
sa nu se lepede de El în fata crucii, Mântuitorul a dat Apostolilor -si prin ei tuturor
credinciosilor - un semn al dumnezeirii Sale, schimbându-se la fata pe Muntele Taborului.
Evenimentul este descris de Evanghelistii Matei (17, 1-9), Marcu (9, 2-12) si Luca (9,
28-35).
Conform acestor texte biblice, la o saptamâna de la vestirea patimilor, Mântuitorul s'a
retras ca sa se reculeaga si sa se roage pe Muntele Toborului, luînd cu El pe trei dintre
Apostoli : Petru, Ioan si Iacob. Si «pe când se ruga, s'a schimbat la fata înaintea
lor si a stralucit fata Lui ca soarele si vesmintele Lui s'au facut albe ca lumina»
(Matei, 17, 2).
În aceasta lumina, mai presus de fire, se arata si doi barbati - Moise si Ilie - primul
mare legiuitor, al doilea prooroc al Vechiului Testament, care vorbeau cu Iisus despre
moartea Lui, care urma sa aiba loc la Ierusalim. Prin prezenta acestora la minunea de pe
Tabor, Dumnezeu a voit sa arate ca Fiul Sau este cel mai mare prooroc si legiuitor, ca de
El trebuie sa ascultam, ca El ne-a adus legea iertarii si a iubirii.
Bucurosi, Apostolii ar fi dorit sa ramâna acolo cu Domnul, de aceea Petru exclama : «Doamne,
bine este noua sa fim aici. De voiesti, sa facem trei colibe : Tie una, lui Moise una si
lui Ilie una» (Matei, 17, 4).
Deodata, un nor luminos i-a umbrit si un glas din nor s'a auzit : «Acesta este Fiul
Meu cel iubit întru care am binevoit, ca de Acesta sa ascultati» (Matei, 17, 5). Era
glasul Parintelui Ceresc, Cel care mai rostise aceleasi cuvinte la Botezul Domnului din
Iordan, când Duhul Sfânt se pogorîse peste Iisus sub forma unui porumbel (Matei, 3,
18). Apoi, norul a disparut, ca si cei doi prooroci, Domnul ramânând singur cu cei trei
Aposatoli, carora le-a poruncit sa nu vorbeasca nimanui despre aceasta minune pâna când
Fiul Omului nu va învia (Matei, 17, 9).
Lumina care a însotit minunea de pe Muntele Taborului, mai puternica decât soarele,
izvora din dumnezeirea Sa. Iisus S'a schimbat la fata ca sa arate Apostolilor ca este Fiul
lui Dumnezeu si ca sufera patima de buna voie pentru omenire. Sfântul Grigorie Teologul
scria ca «Domnul a deschis putin, cât a voit, si mica fereastra a dumnezeirii Lui».
Lumina pe care Ucenicii au vazut-o era necreata si inaccesibila, cum preciza Sfântul Ioan
Damaschin (sec. VIII) : «Astazi abisul luminii inaccesibile, astazi raza
necircumscrisa a stralucirii dumnezeiesti a luminat pe Apostoli pe Muntele Taborului».
Sfântul Grigore Palama (sec. XIV), numit si «teologul luminii taborice», afirma ca în
existenta lui Dumnezeu exista doua substante realmente distincte, dar nedespartite ; esenta
sau fiinta lui Dumnezeu, care nu este cu putinta sa fie cunoscuta, si energiile
necreate, între care si lumina taborica. În doua Omilii spune ca lumina în care s'a
aratat Hristos pe Tabor este slava necreata a firii Sale dumnezeiesti, care nu trebuie sa
fie confundata cu fiinta Lui. Lumina pe care Apostolii au vazut-o stralucind cu putere,
n'a mai putut fi vazuta, acoperind izvorul luminii dumnezeiesti si vesnice, Soarele
Dreptatii, pe Hristos. S'a facut nevazut ochilor din cauza transcendentei stralucirii
Sale, asa precum soarele face posibila vederea luminii, dar orbeste pe cel care l-ar privi
direct. Din cauza stralucirii luminii necreate, ucenicii «au cazut cu fata la pamânt
si s'au spaimântat foarte» (Matei, 17, 6).
Schimbarea la fata a Domnului ne arata si puterea de transfigurare a rugaciunii. Daca Fiul
lui Dumnezeu a simtit nevoia sa se roage, sa pastreze deci comuniunea cu Tatal si cu Duhul
Sfânt, cu atât mai mult noi, cei pacatosi, avem nevoie de rugaciune. Ca si pentru
Domnul, rugaciunea ne schimba fata sufletului, ne lumineaza si ne întareste în lupta cu
ispita si raul. Rugaciunea curata face sa straluceasca în noi «chipul» lui Dumnezeu tot
mai puternic si mai viu, pâna la asemanarea cu El., mistuind neghina tuturor pacatelor si
faradelegilor.
În lumina transfigurata a Taborului, Mântuitorul ne-a aratat idealul vietii crestine - îndumnezeirea,
ne-a descoperit metoda pentru realizarea lui - ridicarea sufletului la Dumnezeu, precum si
mijloacele pentru atingerea acestui ideal sfânt - rugaciunea, meditatia si contemplatia,
care ne duc la sfintire si la comuniune de viata cu Creatorul.
Biserica Ortodoxa marturiseste azi ca Hristos este Dumnezeu adevarat care a grait cu Moise
pe Muntele Sinai, zicând : «Cela ce cu Moise de demult a grait prin închipuire în
Muntele Sinai zicând 'Eu sunt Dumnezeu', Acesta iarasi se schimba la fata, aratând
chipul cel dintâi cu razele luminii; pentru aceasta, Hristoase, marim puterea Ta».
(Vecernia zilei).
Pr. Dr. Cezar Vasiliu