S I N A X A R (din Vietile Sfintilor)

Primavara, anotimpul gingasiei si al florilor, prin puterea luminii si caldurii soarelui, toate renasc la viata : crângurile înverzesc, pomii se umplu de floare, pasarile îsi construiesc cuiburile, iar noi, oamenii, ne bucuram ca unii ce traim în mijlocul naturii rechemate la viata. Dar, alaturi de primavara firii, exista si aceea a harului divin. Dupa veacuri de întuneric, rasarit-a lumii Hristos, soarele dreptatii, ridicat din mormânt, înviat si înaltat la cer spre marirea cea neapusa a Tatalui. De acolo, a trimis lumii pe Duhul Sfânt, facatorul de viata, asa cum trimite soarele razele sale calde peste pamânt, întemeind vizibil Biserica la Rusalii. Iar dintre lucrarile harului divin ce s'au împlinit în Biserica primara, cea mai minunata a fost aceea a muceniciei crestine în care a stralucit unul din vitejii marturisitori ai credintei, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Timp de peste trei secole, Biserica crestina a fost prigonita de împaratii romani cu o ura fara margini, de la Nero (54-68) pâna la Diocletian (284-305), în timpul celui din urma traind si Sfântul Gheorghe, originar din partile Capadociei. Provenea dintr'o familie nobila si ajunsese la demnitatea de comis sau mare dregator imperial, post de raspundere administrativa si militara.
Pe lânga pregatirea intelectuala, Sfântul Gheorghe cultiva în suflet virtutile crestine pe care le propovaduia si celor din jurul sau. Împaratul Diocletian, vazând ca religia crestina ia amploare, a declansat o persecutie sângeroasa. Sub influienta neoplatonicului Profiriu - care, între anii 290 si 300 scrisese o lucrare în 15 carti pentru combaterea crestinismului - Diocletian a emis patru decrete de persecutie sub lozinca radicala «nomen christianorum deleto», adica "numele crestinilor sa fie nimicit" (Eusebiu din Cezareea, Istoria Bisericeasca, VIII, 2).
Primul decret - cel care ne intereseaza în legatura cu Sfântul Gheorghe - a fost dat la 24 Februarie 303. Acesta prevedea darâmarea lacasurilor de cult, interzicerea adunarilor crestinilor, arderea cartilor sfinte ; crestinii care refuzau sa apostazieze erau pedepsiti : cei din clasele superioare pierdeau drepturile si privilegiile si erau torturati, iar cei din clasele de jos, deveneau sclavi.
În Aprilie 303, urmeaza al doilea decret, si mai aspru decât primul, care lovea în special clerul. Episcopii, preotii, diaconii, lectorii si exorcistii erau întemnitati daca nu apostaziau, iar cei ce refuzau sa aduca sacrificii zeilor pagâni erau ucisi fara mila.
În fata acestei situatii, tânarul Gheorghe nu si-a tagaduit convingerile crestine, aratând desertaciunea si neputinta idolilor si mustrând pe cei ce se închinau lor. În zadar a încercat împaratul sa-l înduplece pe tânarul slujitor imperial sa renegepe Hristos. Si cum nici fagaduintele, nici îngrozirile n'au avut efect, au urmat patimile.
Calaii si-au închipuit ca prin dureri corporale îl vor determina pe Sfântul Gheorghe sa se lepede de Mântuitorul si Diocletian le porunci sa-l împunga cu sulita în fata soldatilor sai. Dar Sfântul Gheorghe - întarit de Domnul - înfrunta durerile cu multa seninatate, laudând si preamarind pe Hristos care fusese strapuns cu sulita în coasta. Înveninat, Diocletian porunci apoi sa-i fie calcat trupul cu o roata de fier având piroane ascutite, dar el îndura cu stoicism si aceasta cazna, preamarind pe Hristos care a purtat pe cap cununa de spini si si-a întins mâinile pe cruce. Atunci, porunci împaratul sa fie încaltat cu sandale de fier înrosite pâna se va lepada de credinta crestina. Dar, Sfântul cu picioarele arse, continua sa laude pe Domnul care a suferit pentru mântuirea noastra.
Vestea schingiuirilor la care a fost supus Sfântul Gheorghe s'a raspândit ca fulgerul, facând pe multi crestini sa prinda curaj si pe multi pagâni sa îmbratiseze religia crestina. Însasi sotia împaratului, Alexandra, îl admira, ceea ce l-a determinat pe Diocletian sa schimbe tactica. L-a condus la un templu pagân, împreuna cu împarateasa Alexandra si cu multi ofiteri din garda sa, aratându-i maretia podoabelor si idolii din templu si promitându-i iertarea si reintegrarea în demnitatile avute anterior, daca se va închina idolilor. Atunci - spun istoricii vremii - Sfântul Gheorghe a cerut voie împaratului sa se adreseze unui idol, pretins zeu, întrebându-l, în fata tuturor, daca el este Dumnezeu cu adevarat. La care idolul a raspuns ca numai Iisus Hristos este Dumnezeu cu adevarat si, ca la o porunca, prin minune dumnezeiasca, toti idolii au cazut de pe piedestalele lor, prabusindu-se la pamânt si sfarâmându-se. Vazând minunea cei de fata s'au speriat, în frunte cu Diocletian, iar Alexandra s'a declarat crestina, alaturi de Sfântul Gheorghe. A fost aruncata în temnita, unde si-a savârsit viata în chinuri cumplite.
Chinuirea Sfântului Gheorghe continua : este aruncat într'o groapa cu var, din care iese viu si nevatamat, prin puterea rugaciunii. Ca sa termine odata cu acest crestin neînvins, Diocletian porunceste sa i se taie capul cu sabia în fata întregii ostiri, la 23 Aprilie 303.
Iconografia bisericeasca pastreaza imaginea Sfântului Gheorghe calare pe un cal, strapungând cu sulita un dragon (balaur). Este vorba de o legenda pioasa, aparuta în secolul al XII-lea, despre salvarea unei cetati numita Silena din provincea Libiei, terorizata de un balaur în secolul al-IV-lea ; Sfântul Gheorghe evitând ca fiica regelui sa fie data prada monstrului, strapuns de sulita sfântului.
Crestinatatea întreaga pastreaza amintirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ca ceva de mare pret, alaturi de Sfântul Mare Martir Dumitrie, izvorâtorul de mir, patronul Tesalonicului, mort un an mai târziu, pentru a nu numi decât pe cei mai cunoscuti martiri ai acestei epoci.
Moartea muceniceasca a Sfântului Gheorghe este o dovada a lucrarii Duhului Sfânt în Biserica crestina. Ea a însemnat o biruinta asupra pagânismului, a închinarii la idoli, o înfrângere a diavolului.
În amintirea sa, numeroase biserici si crestini îi poarta numele ; prima biserica româneasca din Canada, cea din Regina din 1902 este închinata Sfântului Gheorghe. Amintim si faptul ca este patronul Angliei si al Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfânt, Voronetul, «Capela sixtina a Orientului» având tot hramul Sf. Gheorghe.
Cunoscând puterea credintei si curajul eroic cu care Sfântul Gheorghe a înfruntat cruzimea lui Diocletian, noi, cei de astazi, de ziua numelui sau, sa-l rugam sa ne trimeata razele calde si luminoase ale dragostei si credintei sale, ca sa ne întareasca în lupta împotriva ispitelor, cântându-i odata cu Sfânta noastra Biserica Ortodoxa «Ca un izbavitor al celor robiti si celor saraci ocrotitor, neputiciosilor doctor, împaratilor aparator, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mântuiasca sufletele noastre» (toparul sfântului).