AN IX, nr. 101-102, SEPTEMBRIE - OCTOMBRIE 2002

INALTAREA SFINTEI CRUCI
- 14 SEPTEMBRIE -

La 14 Septembrie, in fiecare an, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul imparatesc al Inaltarii Sfintei Cruci. Traditia crestina spune ca ucenicii Domnului, dupa moartea si invierea Sa, au ingropat lemnul crucii stropit de dumnezeiescul sange, la poalele Golgotei. Dupa trei secole, in anul 326 imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, a poruncit sa se faca sapaturi in cetatea Ierusalimului, lucrari care au dus la descoperirea Crucii pe care fusese rastignit Mantuitorul noastru, Iisus Hristos. Spre bucuria crestinilor, Patriarhul Ierusalimului a inaltat Crucea spre inchinare. Astfel data de 14 Septembrie a intrat in traditia Bisericii Ortodoxe ca praznicul Inaltarii Sfintei Cruci.
Sfanta Cruce este unul din cele dintai simboluri crestine, reprezentand marele mister al credintei: patima si moartea, prin rastignirea Domnului Iisus Hristos. Prin cruce s'a omorat moartea, s'a dezlegat pacatul stramosesc, ni s'a daruit Invierea si am redevenit fii si mostenitorii lui Dumnezeu. (Rom. 6, 3 ; Gal. 3, 27).
Crucea a fost preinchipuita in Vechiul Testament. Cum prin gustarea din Pomul oprit a venit moartea (Fac. 3, 1-24), prin gustarea mortii pe lemnul Crucii, s'a daruit viata si Invierea. Iacob a inchipuit Crucea cand i-a binecuvantat pe fiii lui Iosif, cu mainile incrucisate (Fac. 48, 14), iar Moise a lovit cu toiagul inchipuind semnul crucii (Ie. 14, 16).
Identificata de la inceput ca "semnul Fiului Omului" (Mt. 24, 30) ca si "stindardul Bisericii" (Is. 5, 26), crucea devine calea de a urma lui Hristos (Mc. 8, 4), care "pentru bucuria pusa inaintea-I, a suferit crucea" (Evr. 12, 2), aratandu-ne ca "nu exista experienta a imparatiei lui Dumnezeu, fara cruce" (Fa. 7, 55). Mai mult, insusi Mantuitorul ne spune "Precum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa se inalte Fiul Omului, ca tot cel ce crede in El sa nu moara, ci sa aiba viata vesnica" (In. 3, 14-15).
Crucea evoca nu numai un eveniment deosebit din istoria mantuirii - jertfa rascumparatoare a lui Iisus Hristos - ci ea recapituleaza intreaga viata a Mantuitorului "El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacat, sa traim spre indreptare" (I Petru 2, 34).
Traditia ortodoxa n'a separat crucea de Inviere, si nici intruparea de indumnezeire. Realitatea tragica a crucii si a pacatului se vede numai in lumina pura a Invierii, ca putere si stapanire a lui Dumnezeu. Paradoxul credintei crestine consta tocmai in aceea ca puterea lui Dumnezeu se arata in suferinta, pe cruce, deoarece - cum spune Sfantul Apostol Pavel - "cand sunt slab, atunci sunt tare" (II Cor. 12, 10). Invierea Domnului a dat apostolilor adevaratul sens al Crucii, adancimea sacrificiului, dar si maretia iertarii si iubirii divine. De aceea Crucea este piatra de poticnire pentru necredinciosi (I Cor. 1, 20-23).
In pietatea ortodoxa, venerarea Sfintei Cruci este nedespartita de lauda Invierii : "Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim". Pe de o parte, Crucea descopera starea de pacat a lumii si responsabilitatile omului pentru nenorocirile veacului acestuia ; pe de alta parte, Crucea este o pavaza data de Dumnezeu impotriva fatalitatii raului si a mortii, modalitatea prin care a murit "Stapanitorul lumii acesteia" (In. 14, 30) pe Golgota (Lc. 23, 37), pentru a Invia intru marire.
Crucea are mai multe sensuri : cel general, poate fi identificat cu acela de rascumparare, de mantuire (In. 3, 13-16) ; cel special are aspecte multiple. Iata cateva dintre ele :
1.- Cel mai des intalnit sens al Crucii ni-l ara-ta insusi Mantuitorul prin chemarea de a-I urma : "Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze" (Mc. 8, 34). In "luarea crucii" se pot distinge doua sensuri: unul pasiv, de indurare a tuturor greutatilor, altul activ, manifestat printr'o lupta voita cu sine insusi, cu pacatul. Sub aspect moral crestin, sensul pasiv amintit nu inseamna o suferinta dezolanta, ci lupta de a te realiza dupa chipul lui Hristos. La randu-i, sensul activ comporta doua dimensiuni : una de purificare de pacat, alta de cultivare a virtutii. Desi fara pacat, Hristos moare pe Cruce pentru ca prin Sangele Sau nevinovat sa stearga pentru totdeauna pacatul, iar Crucea sa devina semnul purificarii si iertarii divine (Col. 2, 14).
2.- Sensul cel mai evident al Crucii este legat de moartea Mantuitorului, ca manifestare a iubirii. De pe Cruce, Iisus rosteste cuvinte pline de iubire si iertare : "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac !" (Lc. 23, 34), cerand inlaturarea urii pentru ca iubirea sa triumfe. Prin iubirea Crucii devenim frati, dupa modelul lui Hristos.
3.- Crucea Golgotei este simbolul smereniei crestine (Filip. 2, 7). Acceptand sa moara ca un rob pe cruce, Iisus ne-a dat un exemplu de adanca smerenie. Dar, ramanand Dumnezeu, El invinge moartea, sculandu-se la viata. Desi crucea a istovit pana la moarte trupul Domnului, fiinta Lui n'a fost desfiintata, prin transformarea intr'o viata stralucitoare de biruinta deplina a binelui.
4.- Crucea este semnul impacarii creaturii cu Creatorul, asa cum scrie Sfantul Apostol Pavel "Sa-i impace pe amandoi cu Dumnezeu intr'un trup, pe cruce, omorand vrajba prin ea" (Efes. 2, 16). Ca sens al acestei impacari, crucea primeste un sens mai larg, acela al restaurarii in Hristos a firii cazute in pacat, a impacarii cerului cu pamantul (Col. 1, 20).
5.- Crucea reprezinta setea dupa infinit, dupa desavarsire, chemandu-ne sa ne depasim continuu, sa alergam spre tinta suprema - Hristos.
Aceasta este linia verticala a crucii. Dar, exista si cea orizontala, care taie calea realizarii acestei sperante, caci nimic nu se poate cucerii fara lupta. Datoria noastra de crestini este de a continua lupta pentru desavarsirea si mantuirea noastra.
Sfintii Parinti au dedicat Sfintei Cruci pagini deosebite. De exemplu, Sfantul Ignatie Teoforul scrie ca "Biserica isi are radacina in lemnul Crucii, crestinii devenind ramurile ei. Hristos a fost rastignit pentru noi, cu trupul, sub Pontiu Pilat si Irod Tetrarhul, si datorita roadei Crucii si Patimei Sale noi existam pentru a inalta stindardul de-a lungul veacurilor, prin Invierea Sa, si pentru a aduna pe sfintii Sai si pe credinciosii Sai proveniti fie din iudei, fie dintre neamuri, in unicul trup al Bisericii Sale (Epistola catre smirneni, I, 2).
Sfantul Efrem Sirul scrie "Insemneaza-te cu semnul crucii. Acopera-te cu el ca un scut. Nu inceta, crestine, a purta aceasta arma in tot locul si in toata vremea. Nimic sa nu faci fara cruce. Inarmeaza-ti toate membrele tale cu acest semn si de nimic nu te vei infricosa".
Sfantul Chiril al Ierusalimului adauga "Mantuitorul a suferit pentru ca sa impace prin Sangele Crucii cele din cer si cele de pe pamant. (Col. 1, 20). Din pricina pacatelor erau dusmani a lui Dumnezeu si El hotarase ca pacatosul sa moara. Trebuia sa se intample una din doua : sau ca Dumnezeu sa-i omoare pe toti, sau sa anuleze hotararea, ca unul ce este iubitor de oameni.
Priveste la intelepciunea lui Dumnezeu . . . A mentinut si hotararea Sa si Si-a aratat si iubirea de oameni ! In trupul rastignit pe lemnul Crucii, Hristos a luat pacatele pentru ca, prin moartea Lui, noi sa murim pentru pacate si sa traim pentru dreptate (I Petru 2, 24). Cel ce a murit pentru noi nu era om de rand. Nu era oaie necuvantatoare. Nu era inger, ci Dumnezeu intrupat. Nu era atat de mare nelegiuirea pacatosilor, pe cat era de mare dreptatea Celui care a murit pentru noi" (Cateheza XIII).
Sfantul Ioan Damaschin ne invata "Ne inchinam semnului cinstitei si de viata facatoarei cruci, chiar daca este facuta din alta materie decat lemnul. Noi nu cinstim materia, ci semnul, ca simbol a lui Hristos".
" Bucura-te, Cruce purtatoare de viata, semnul cel nebiruit al crestinatatii, usa raiului, intarirea credinciosilor, zidul cel dimprejurul Bisericii prin care s'a pierdut si a incetat blestemul, s'a inghitit puterea mortii si ne-am inaltat de pre pamant la cele ceresti ; arma nebiruita impotriva demonilor, marirea mucenicilor, podoaba cuviosilor cu adevarat, limanul mantuirii, ceea ce daruieste lumii mare mila" (Stihira).

Preot Dr. Cezar Vasiliu

Back