EXISTENTA

- MOTTO -
"Ura stârneste certuri, dar dragostea acopera toate greselile"
(Proverbe, 10, 12)

De-a lungul istoriei generatiile se succed în scur-gerea timpului, punând treapta peste treapta pe scara existentei umane.
Am cules din roadele întelepciunii adunate la începutul acestui mileniu, si ne-am umplut mintea de glasul lui Dumnezeu. Invatatura biblica, de care, unii dintre noi, au fost vaduviti timp de peste 45 de ani, am citit-o în taina caminelor noastre.
Astazi, prin destinul si vointa noastra am descoperit o biserica adevarata, un preot devotat, care nu numai ca stie sa se apropie de durerea celor suferinzi, dar stie sa înalte suflarea celor sanatosi spre perceptele întelepciunii Sfintei Treimi.
«La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul» (In. 1, 1), iar Biserica "Sfântul Nicolae" din Montreal s-a nascut din Cuvântul lui Dumnezeu. Parintele Cezar poate fi asemuit cu Sfântul Ioan Botezatorul care marturisea despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos : «El era Acela despre Care am zis : "Cel care" vine dupa mine, a fost înaintea mea, pentru ca mai înainte de mine era» sau «Eu botez cu apa ; dar în mijlocul vostru se afla Acela, pe care voi nu-l stiti. Cel Care vine dupa mine, Care înaintea mea a fost, Caruia eu nu sunt vred-nic sa-i dezleg cureaua încaltamintelor» (In. 1, 15, 26-27).
Astfel de lucruri s-au petrecut înaintea venirii lui Hristos si se petrec si astazi, caci cei dornici de a-L cunoaste pe Iisus vin la Biserica unde preotul stie sa-si aproprie credinciosii.

Alexandru Vlad Lungu

TATaL NOSTRU

Dupa cum în folclor consacrarea creatiilor cere timp îndelungat, tot astfel si în muzica religioasa scurgerea vremii consacra sau respinge o strada-nie.
Cântarea antifonica si responsoriala preluata creator în practica liturgica, de la vechii Evrei, "impusa" de Bizant si raspândita de ortodocsii Greci, se pastreaza pâna'n zilele noastre. Ea consta în "dialogul" dintre preotul oficiant si dascal (de data mai recenta a fost introdus corul).
Melismele (înfloriturile prin vocalizare) provin din influenta muzicii orientale. Cântarea imnurilor de slava se executa la unison de catre prezentii la Sfânta Liturghie, iar la strana "primasii" (cei ce cântau melodiile) erau sustinuti de isonul "tutistilor". Intre fastul bizantin al serbarilor cu caracter religios (praznuiri, procesiuni, întâmpinari) si slujba propriu zisa, era o diferentiere. In biserica se impunea sobrietatea, simplitatea, adica ruga directa.
"Tatal Nostru" pe care-l prezint acum, este de fapt o compozitie, caci "originalitatea absoluta" este respinsa de însasi traditia bisericeasca. Cine s'ar încumeta oare, astazi, sa sustina ca în arta icoanelor, mesterul iconar aduce contributii absolut originale, inventând fizionomii si atitudini staine traditiei ? In muzica liturgica se repeta acelasi fenomen. La noi, la Români, geniul lui Anton Pann se reflecta chiar fara vrerea unor mari compozitori, ca un balsam firesc, în lucrarile lor de mare anvergura.
In aceasta încercare a mea, folosesc îndeosebi recitativul epic, spre a pune în relief valoarea textului rugaciunii si nu pe cea a muzicii, care, banu-iesc a nu fi în dezacord.
Iertata fie-mi cutezanta.