Buletinul "Calea de lumină"
AN V, nr. 48, APRILIE 1998
Puncte de vedere
DUMNEZEU NU BATE CU BĂTUL
Parafrazând binecunoscuta expresie shakespeariană "a
fi sau a nu fi", putem să ne întrebăm : "a fura sau a nu fura" si
să stăm în cumpăna alternativei unui gest condamnat de morala crestină, dar
totodată, în mod paradoxal, indirect îngăduit de aceasta.
Citind cele ce urmează, s-ar putea crede că este o pledorie în a găsi o scuză
furului, dar, de fapt, se vrea o părere asupra păgubasului. Iar de acceptăm ideea că
tot ceea ce se întâmplă pe pământ, în viata noastră de zi cu zi, de crestini, este
fapta si voia lui Dumnezeu si că Dumnezu este în toate, atunci relatia păgubas-hot,
poate fi privită si ca un advertisment dat de Dumnezeu păgubasului. Iar pe hot să-l
lăsăm în seama Sa, căci Domnul va plăti fiecăruia după faptele sale.
Cu toate că cei mai multi dintre noi am citit Biblia din scoartă-n scoartă, că
asistăm regulat la Sfintele Slujbe, că ne rugăm Mântuitorului, că slăvim numele lui
Dumnezeu, că respectăm Sfânta Biserică a lui Hristos si Sfânta Traditie, rămânem
superficiali în interpretărea si aprofundarea dreptei si vesnicei credinte, iar dreptul
de proprietate asupra bunurilor materiale ce le-am dobândit, uneori cu sacrificii, ne
întunecă gândirea când acesta ne este stirbit.
Meserias sau amator, hotul este atestat din cele mai străvechi timpuri, nu numai de
scrierile laice ale antichitătii, dar si de Vechiul Testament : când evreii au fugit din
Egipt, au luat bunurile egiptenilor, sub acoperirea directă a lui Dumnezeu, prin
intermediul lui Moise : "Si făcând fiii lui Israel cum le ceruse Moise, ei au
cerut de la Egipteni vase de argint si de aur si haine. (
) Si astfel au fost
prădati Egiptenii" (Iesirea 12, 35 - 36).
"Pedepsirea pentru furt si alte păcate" este legiuită de Moise în capitolul
22 din Iesirea, dar aceasta este aplicată pentru păstrarea unei ordini si a unei
disciplini între evreii aflati în pribegie spre tara făgăduită de Dumnezeu. Iar
pedepsele, din aceleasi motive de bună vietuire au fost, de-a lungul timpului completate
si astăzi sunt adunate în coduri de legi.
Pe de altă parte, în Noul Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, îndeamnă
cresninii a fi milostivi cu cei săraci, printre altele zicând : "Când dati,
Mie-mi dati". Ori atunci când uităm să dăm partea ce se cuvine s-o dăm,
Dumnezeu ne blagosloveste, fie cu o supărare, fie cu o boală, fie cu o pagubă
materială, amintindu-ne datoria. A lua din bunul altora, nu este întotdeauna
echivalentul cu a fura. Poate fi tradus si prin a împrumuta. Căci, Dumnezeu nu bate
cu bătul.
Si de ce oare ne despărtim atât de greu de bunurile noastre materiale, când plecăm la
fel de săraci precum am venit pe lume ? "Păgubitii", cei despre care se zice :
"hotul cu un păcat, păgubasul cu o mie", dacă au avut puterea să
adune un bun material oare nu vom putea să-l refacă ? Ne frământăm si suferim pentru
desertăciune si pentru că orgoliul ne îndeamnă să avem cutare sau cutare lucru, cum
au si semenii nostri, în semn de bunăstare materială. Dar în ceasul plecării oare ce
bogătii adunate cu atâta sârguintă, patimă si tenacitate vom putea lua cu noi?
Alexandru Macedon a lăsat cu limbă de moarte, ca atunci când va fi mort să fie întins
pe năsălie, cu bratele larg deschise pentru ca multimile să vadă că n-a luat cu el
nici una dintre bogătiile accumulate din cuceririle sale.
Fără patimă, să ne gândim că în prejudiciul nostru este a ne pierde singurul bun de
pret, si anume credinta în Dumnezeu. Ispitele lumii ne atacă la fiecare pas, si gresim
călcând legile credintei date de Dumnezeu, pecetluite de Iisus, scrise de Sfintii
Apostoli si de Sfintii Părinti, transmise oamenilor de Sfânta Traditie. Oare atunci de
ce nu ne simtim păgubiti de această uitare de Dumnezeu ?
Cel ce fură azi un ou, mâine-si face omletă, iar cel ce calcă strâmb în credinta sa
crestină nu vede calea mântuirii spre viata vesnică.
Iar toate cele ce le facem în trecerea noastră vremelnică, ne fac să ne amintim de o
veche vorbă românească : "faptele noastre să fie făcute în asa fel încât
să nu ne fie frică în fata lui Dumnezeu si nici rusine în fata oamenilor."
Alexandru Vlad Lungu