P u n c t e de v e d e r e

1866 - 1947

Ciudat este faptul ca din istoria de azi a României au disparut 81 de ani, între 1866 si 1947.
Asa cum vedeti, este perioada în care tara noastra a fost Monarhie constitutionala !
În afara de cei care au ca optiune politica pentru România post-comunista Monarhia, toate celelalte puncte de vedere, indiferent de coloratura politica, converg spre a atribui, în proportie de suta la suta, înfaptuirile României din aceasta perioada, în exclusivitate, poporului român !
În toata istoria noastra, de la Burebista si Decebal pâna azi si de aici în colo, poporul a avut, are si va avea altele de facut : munca, creatia, uneori la îndemnul intelectualitatii satului românesc si al Bisericii ; conservarea valorilor culturale si traditionale incontestabile, precum, constituirea la vreme de primejdie a oastei tarii. Iar, din când în când, a mai facut si câte o rascoala sau vreo revolta de rasunet ! Ultima fiind în Decembrie '89. Fara un conducator, poporul n'a avut niciodata sorti de izbânda, si nici nu a putut iesi la lumina, asa cum ne arata si situatia tragica de azi a României. Este ciudat faptul ca istoria, orala sau scrisa, atesta formarea statul unitar dac de catre Burebista, si nu de poporul dac ; ca luptele împotriva hoardelor navalitoare au fost conduse - printre altii - de Gelu, Glad si Menumorut, si nu de populatia locala ; ca luptele de neatârnare purtate împotriva Imperiului Otoman au fost duse de Basarabi, Bogdanesti si Musatini, si nu de valahii, moldovenii sau ardelenii din acele vremi !
Acceptând ca prin participarea lor masiva - mobilizati de catre fortele progresiste ale vremii - valahii si moldovenii au avut un rol în Unirea Principatelor, si - alaturi de ei, ardelenii - într-o oarecare masura în faurirea României Mari, rolul înfaptuirilor revine, de fapt intelectualitatii, boierilor si Ierarhilor apartinând Bisericilor Ortodoxa si Greco-Catolica.
Mi-aduc aminte de perioada transformarilor ideologice din "epoca de aur", când comunistii, din când în când, mai strângeau putin surubul, frâna în progresul cultural si intelectual al societatii românesti. Cu toate acestea, în plina "epoca de aur", student fiind, am avut un curs intitulat "Date din istoria patriei si a partidului", sustinut de un lector de la Institutul de istorie a partidului. La prima vedere, cursul, dupa titlu, parea la fel de insipid ca alte cursuri de îndoctrinare. Dar am fost placut surprinsi de a asculta o istorie pe care nu o cunoscusem decât din familie sau din materiale interzise în acele timpuri.
Lectorul ne-a povestit, mai putin de ceea ce a fost pâna la 1866 sau dupa 1947, si mai mult despre perioada când România era Monarhie : despre Principele, apoi Regele Carol I si Razboiul de Independenta, despre Regele Ferdinand si înfaptuirea României Mari, despre Regele Carol al II-lea, despre Legiune si Capitan, despre Antonescu si despre M. S. Regele Mihai I, despre "testamentul" lui Petru I al Rusiei si despre anexarea ilegala a Basarabiei dupa al doilea Razboi mondial de catre U.R.S.S. !
Nimeni nu poate crede ca aceste prelegeri n-ar fi fost dirijate din umbra de catre partidul comunist, dar ceea ce este azi îngrijorator se reflecta în atitudinea comunistilor de ieri, componenti majoritari ai Puterii de azi, care se tem nu numai de personalitatea M. S. Regelui Mihai I al României, ci si de înaintasi lui !
Iar astazi, la aproape cinci ani si jumatate de la evenimentele din Decembrie '89, în Februarie 1995, capii Bisericii Ortodoxe Române nu au avut curajul de a mentiona în discursurile oficiale tinute cu pri-lejul aniversarii autocefaliei si a ridicarii Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, numele Regilor nostri sub a caror domnie s'au înfaptuit: Carol I si Ferdinand!
Putem crede, nepunând la îndoiala buna credinta a Bisericii Ortodoxe Române, ca ea este din nou obligata sa faca compromisuri care sa-i asigure o oarecare libertate !
Fata de popoarele lumii, poporul român - în sine - nu a facut nici mai mult, nici mai putin, cei care au înfaptuit momente istorice marcante, au fost conducatorii acestor popoare, sustinuti mai mult de partizanii politici, intelectualitatea progresista si de Biserica.
Monarhisti sau nu, trebuie sa recunoastem ca perioada cea mai înfloritoare a României a fost în decursul celor 81 de ani de monarhie. Sa ne amintim ca statisticile raportau realizarile României comuniste la realizarile anul 1938. Iar Regii, chiar daca nu au fost dintru început os din osul tarii, au devenit si au înscris în paginile istoriei noastre fapte care n-au fost înfaptuite nici înaintea lor, nici dupa.

Theodor Alexandrescu
New York