EVOCARE

POCROVUL MAICII DOMNULUI

Povestea de fata este adevarata si începe într’o padure din Muntii Moldovei, lânga Mânastirea Neamt. Sus, între hatisuri, unde se poate ajunge numai cu piciorul pe carari pierdute, sta ascuns de ochii lumii, schitul Pocrov, o modesta bisericuta de lemn cu câteva chilii, aproape necunoscuta, în contrast cu marea mânastire de jos din vale, încarcata de piatra, de frumusete si de istorie, mânastirea de la pârâul Neamtului.
Dar sa vedeti Dumneavoastra ce lucruri minunate se întâmpla sus, la schitul Pocrov, pentru ca Dumnezeu si Sfântul Petru aleg tocmai oamenii cei mai neînsemnati si locurile necunoscute, ca sa-si arate semnele lor. Si sa va spun întâmplari pe care le-am vazut cu ochii mei. Urcam spre schit, pe cararea vaga prin padure. Ne-am ratacit. Noroc ca din urma ne-a ajuns un batrân, cam saracacios îmbracat, cu antereul decolorat si petecit dar cu figura blânda sub parul alb din jurul plesuviei. «V’ati ratacit, veniti cu mine ». Am urcat împreuna si am gasit drumul bun. Dar când am zarit luminisul, adica poenita în care mica biserica de lemn cazuse cam pe o parte, deodata au venit în goana spre noi doua gaini si un purcel, iar cocosul a fâlfâit în zbor si toate se alintau în jurul unchesului. Si chiar florile pareau ca se înclina în fata batrânului iar un magarus a început sa zbiere de parca râdea sarind si alergând sa întâmpine pe batrânul asteptat.
Si atunci am banuit si am înteles ca batrânul cu antereul cam petecit si decolorat si cu parul alb în jurul plesuviei, nu era altul decât Sfantul Petru, caci cine putea sa fie sa aiba putere de blândete asupra plantelor si animalelor, altul decat doar sfântul. Toate le-am înteles, doar un lucru a ramas necunoscut, oare ce înseamna cuvântul « pocrov ». Asta am aflat mult mai târziu, dupa ani de zile, când am ajuns în fosta Galie, în Franta de astazi.

* * *

La apus de Paris, catre Atlantic, se afla celebra catedrala din Chartres. Când vii cu trenul dinspre Paris pe câmpia provinciei Bauce, grânarul Frantei, vezi din departare o imensa cladire cu doua turnuri, izolata în mijlocul sesului si a lanurilor. Deabea când te apropii zaresti minusculele acoperisuri ale caselor cu unul sau doua etaje care vorbesc despre existenta unui mic orasel în jurul maretului monument, catedrala din Chartres.
Catedrala frumoasa si veche, zidita înaintea celei din Paris, în îndepartatul secol îndata dupa anul 1.000. Iar mai apoi, secol de secol au adaogat pe fatade câte un imens portal cu trei intrari, înconjurate de splendide statui de piatra. Asa se face ca aici, la Chartres, catedrala a devenit o adevarata anthologie a artei franceze din evul-mediu. Dar nu despre catredrala si despre interersul pe care îl prezinta pentru arhitectura, sculptura si pentru arta vitraliilor vechi de peste 800 de ani, nici despre sensul crestinesc sau mai vechi druidic, - caci aici s’a descoperit, în labirintul criptelor subterane, fântâna unde druizii, în calitate de mari preoti ai Galiei, oficiau slujbe religioase solemne în jurul fântânii sacre – nu despre asta vreau sa va spun, ci despre un alt tezaur al catedralei, ascuns într’o absida ferecata cu lacate si pastrata sub pamânt, în cripta catedralei lânga fântâna, acolo unde nu ajung razele soarelui si nici mâini profanatoare. Acolo se afla « pocrovul, naframa Maicii Domnului ».

* * *

Ca sa întelegam însa care este sensul istoric si religios al cultului naframei, trebue sa ne întoarcem în tara, în Moldova. Pe peretele de sud al mânastirii de la Gura Humorului, în Moldova noastra, în Bucovina, printre armoniile de culoare si imagini ale peretelui exterior pe partea dinspre sud, se vede ilustrat acatistul sau rugaciunea Maicii-Domnului, arta nepretuita. În imaginea centrala, Maica-Domnului cu mâinile ridicate spre cer, ea însasi se roaga pentru tara Moldovei, amenintata în urma cu sute de ani, de invazia turcilor. Iar pe cap, acoperindu-i tâmplele si cazând pâna la pamânt, sfânta poarta pocrovul, adica naframa. În imaginea de la Gura Humorului crestinii se adapostesc sub pocrov, la piciorele sfintei, ca sa fie aparati de urgia pagânilor.
Astfel, naframa Maicii-Domnului acopera cu bunatate si milostenie tot globul pamântesc, tot ce este crestin si drept credincios. Pocrovul devine, în Moldova anilor 1500, un drapel al crestinatatii, iar pictura care acopera un perete întreg la mânastirea de la Gura-Humorului capata simbolul unui manifest al luptei împotriva turcilor, dusmanii nostri de atunci.

* * *

Veneratia naframei Maicii-Domnului este foarte veche. Cultul naframei era fara îndoiala raspândit în Orientul bizantin înca din primele secole iar în lumea catolica se cunosc numeroase picturi dedicate acestui cult. Astfel la Genova si la Siena, în bisericile ordinului Servi Santae Mariae exista doua icoane vechi, una dintre ele pictata în anul 1375 de catre Barnaba da Modena, cu aceiasi imagine ca cea din Moldova, dar în alt stil.
Ca sa întelegem mai bine care este sensul istoric al cultului naframei, trebue sa ne întoarcem însa în Franta, la Chartres. Valul, tesut din lâna alba, care se pastreaza aici, este lucrat din fir tors foarte subtire, astfel ca pânza este aproape transparenta, asa cum am vazut ca se lucreaza si se poarta si astazi de catre femeile de la tara, în Africa de Nord. Specialistii au datat valul de la Chartes ca fiind într’adevar din secolul I dupa Cristos.
Dar sa intram în istorie. Daca datarea valului este numai aproximativa, în schimb se pastreaza ambalajul în care a fost învaluit valul când a fost adus din lumea Bizantului la Chartres si care poarta o data precisa. Acest ambalaj este o panza foarte fina, de asta data din matase alba, care poarta pe margini o foarte frumoasa inscriptie brodata, scrisa în greceste si unde se spune ca împarateasa Irina de la Constantinopol a daruit pretioasa relicva crestina, împaratului german Carol-Plesuvul. Acesta l’a încredintat preotilor de la Chartres. Naframa fusese pastrata pâna atunci într’o mânastire din Grecia, iar darul, facut catre anul 890, are un sens de înalta diplomatie, venit din rafinata dar subreda curte imperiala de la Constantinopol, plina de cultura si de traditii antice si îndreptat spre temuta curte a noului imperiu Romano-german, care deabea iesise din barbaria analfabetismului. Era imperiul întemeiat de catre Carol cel Mare, regele francilor, pe teritoriul oarecum al Frantei de astazi. Pe vremea aceea preotimea de traditie latina, încerca cu greu sa pastreze în mânastiri, faclia culturii antice.
Dar istoria nu se termina aici. Dupa 1000 de ani de la sosirea darului de la Constantinopol la Chartres, pe vremea cand Franta ajunsese la apogeu în toate domeniile culturii, naframa Maicii-Domnului a fost smulsa din racla, rupta, îmbucatalita si profanata în iuresul revolutiei franceze. Din fericire profanarea nu a dus si la distrugerea pânzei de matase cu inscriptia istorica greceasca. Astazi acea pretioasa relicva arhaica, cea venerata, precum si cea istorica, la fel cu pictura din Moldova si icoanele din Italia, au depasit valoarea de obiecte de cult si sunt pretuite cu grije deosebita, asa cum se cuvine, sub egida forurilor internationale de cultura. Numai pe Sfantul Petru al dragostei si al omeniei, daca vreti sa-l vedeti, nu-l veti gasi nicaieri în alta parte a lumii decât în umilul schit al Procovului de la mânastirea Neamt.

Dr. Paul Dancescu