Buletinul "Calea de lumina"
AN II, nr. 14 - IUNIE 1995 -
MÂNASTIREA N E A M T
| Când am poposit prima oara la Neamt, veneam de la Agapia si
Varatic - cu chiliile maicilor, casute cochete cu pridvoarele pline de flori si bisericile
albe sclipind în soarele cald de vara - . Aici intri într'o mânastire severa, curtea
fara nici o floare iar chiliile calugarilor, si ele severe, însirate toate la rând în
zidul înconjurator care parca nu te întâmpina cu caldura. Împartaseam aceste impresii
prietenilor mei, cu care venisem, când am fost auzit de un calugar batrân care trebaluia
prin curte. Replica a fost imediata : «De, ce sa facem, aici este o mânastire
închinata studiului si reculegerii, o veche mânastire de dieci si caligrafi, nu de
desfatare si plimbari ca la Agapia, unde veneau jupânitele si coconii din Târgul Iesilor
în petrecere, mai abitir ca la Slanic sau la Baltatesti !» Am tacut rusinati si am
purces la vizitarea mânastirii. Istoria ei este veche ca si istoria Moldovei. Prima zidire din piatra este ctitoria lui Petru Musat, atestata în documentul lui «Vladica Iosif» de la 1407 din vremea lui Alexandru cel Bun, care ne arata bogata înzestrare a mânastirii cu vii si mori, prisaci si paduri, la care aveau sa se adauge mai târziu bogate colectii de manuscrise împodobite cu miniaturi si ornamente, cu pravile si scrieri religioase aflate astazi în buna parte în biblioteca mânastirii, iar altele la Academia din Bucuresti. Acest aspect, vine sa confirme traditia culturala si adevarata menire a mânastirii Neamt în istoria Moldovei. Dar actuala cladire a bisericii Înaltarii este ctitoria lui Stefan cel Mare, zidita dupa cutremurul din anul 1471 care a zdruncinat pe cea a lui Petru Musat, a carei temelie Stefan a înteles s-o respecte si a ridicat biserica alaturi, pe aripa de nord a curtii, dupa izbânda din Codrii Cosminului contra regelui Poloniei, Albert, asa cum ne spune Dimitrie Gramaticul în pitorescul limbaj al cronicii sale : «În aceea vreme a venit si Albert craiul lesesc, cu multa putere si mult a sapat la cetatea Sucevei si n'a putut lua cetatea si s'a întors în desert. Iar Stefan Voivod a mers asupra-i cu putere si oaste si i-a batut la Cosmin în anul 7005 (1497), iar al Domniei Sale anul 40 curgator luna lui Octombrie 26 . . . Si apoi, s'a întors din razboi si a zidit biserica aceasta în acelasi an, luna lui Noembrie în 14 . . .». Pe locul primei biserici a lui Petru Musat a fost ridicata mult mai târziu o alta biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, al carei stil contrasta puternic cu ctitoria lui Stefan, fiind demolata la ultima restaurare. Pe locul ei se vede astazi doar conturul, ea fiind reconstruita în zidul mânastirii. Astfel se explica de ce biserica ridicata de Stefan nu se afla în mijlocul curtii. Ridicata într'o epoca în care arta mesterilor moldoveni ajunsese la maiestrie, mânastirea Neamt este cel mai de seama monument arhitectonic al marelui domnitor. Construita din piatra de râu, cu alternante de caramida smaltuita, cu ocnite si discuri, si desene geometrice si ele smaltuite, cu contraforti, cu turla octogonala bogat ornamentata cu discuri si brâuri la fel. Biserca este în adevar o capodopera de plastica monumentala «somptuoasa, cu delicate efecte de culoare strict arhitectonica» (George Calinescu). Iar deasupra intrarii vom citi cu emotie pisania scrisa din porunca lui voda : «Io, Stefan voievod, bine am voit de am început si am zidit biserica aceasta pentru rugaciuni, pentru noi si pentru Doamna domniei mele Maria si a fiului nostru Bogdan si a altor fii ai nostri. Si s-au savârsit în anul 7005 (1497), iar al domniei mele al 40-lea curgator, luna lui noiembrie 14». |
În interior, pe lânga elementele vechi cunoscute : pronaos,
naos, bolti sprijinite pe arce oblice, vom întâlni elemente arhitectonice noi - pridvor
si gropnita -, necunoscute în arhitectura anterioara a bisericilor moldovenesti. În
gropnita se odihneste Stefan, al doilea fiu al lui Alexandru cel Bun, iar în pridvor vom
afla piatra de mormânt a pârcalabului de Neamt, Micota si a Mitropolitului Calinic
Miclescu. Vei admira sincer usa înspre pronaos, al carei portal este de o mare bogatie
ornamentala, ca si usa spre camera mormintelor. Din pacate, mânastirea a suferit, de-a lungul vremii, ca mai toate lacasurile sfinte ale Moldovei, numeroase pradaciuni ale hoardelor tatare si incendii urmate de refaceri care au schimbat aspectul initial al constructiei si distrugerea tabloului votiv al Domnitorului si al familiei sale. Dar de fiecare data se refacea : «Curgeau din când în când puhoaiele pagâne, îi strapungeau zidurile, o prapadeau si-o pustiau si, cum se potolea urgia, se ridicau toate la loc . . .» (Alexandru Vlahuta). Iar în fata intrarii, în afara zidurilor, vei admira cu încântare aghiazmatarul rotund cu marea-i cupola, constructie neobisnuita la alte mânastiri românesti, care te va duce cu gândul la Baptiserul cu «Portile Paradisului» ale lui Ghiberti din fata Domului de la Florenta sau a celui din Pisa . . . Dar ceea ce face fala acestui monument religios este bogata sa colectie de manuscrise, de miniaturi si de odoare, atâtea câte au mai ramas dupa transferurile voite sau impuse catre biblioteci de prestigiu: Academia Republicii din Bucuresti, Biblioteca Bodleyana din Oxford, Muzeul istoric din Moscova sau Biblioteca de stat din München ! Si totusi, chiar si asa, biblioteca mânastirii numara peste zece mii de volume românesti, slavone, grecesti. Vom cita doar câteva : Indreptarea legii - Pravila - lui Matei Basarab, Cazania lui Varlaam, «Viata si petrecerea sfintilor» a lui Dosoftei, «Gâlceava înteleptului cu lumea» a lui Dimitrie Cantemir, Noul Testament de la Snagov a lui Antim Ivireanu si lista ar fi prea lunga daca le-am însira pe toate . . . Scrierile caligrafiate, miniaturile cu desene geometrice si de animale si pasari, sunt o dovada a maiestriei la care ajunsesera caligrafii scolii de la Neamt, condusa de monahul Gavril, fiul lui Uric, multe din ele depasind prin valoarea lor hotarele Moldovei. Acestui renume se datoreste porunca lui Stefan cel Mare de a trimite pe cei mai buni caligrafi de la Neamt la Putna, unde «sa înceapa fara de zabava lucrul». Multi condeieri ai literelor românesti au închinat imnuri de slava sfintei mânastiri : Vlahuta, Iorga, Sadoveanu . . . Sa citam doar câteva rânduri ale lui Gala Galaction : «Iata mânastirea Neamt îsi desfasoara alaiul cel mare într'un sân de pajisti, de brazi si de izvoare (. . .) si clopotele ei te recheama la ceea ce a fost (. . .) Câti mitropoliti n'au fost întâmpinati cu salutarea lor, pe câti voievozi nu i-au sarbatorit, si în mijlocul câtor primejdii n'au strigat catre cer . . .» Iesind din sfânta mânastire - focar de cultura si arta - am dat dreptate calugarului, fara îndoiala carturar si el, poate stranepot al gramaticilor voievodali, ce m-a admonestat cum se cuvine când i-am calcat întâia oara pragul. Paul Diaconescu |
