Buletinul "Calea de lumina"
AN IV, Nr. 43, NOIEMBRIE 1997
PAGINA EMIGRANTULUI ROMÂN
Etica, Morala si Valorile Umane
Vorbim astazi, din ce în ce mai putin, despre "morala", de multe ori
termenul fiind înlocuit cu cel de "etica", cu care credem ca este sinonim. Dar
cele doua notiuni desemneaza realitati diferite.
Etica se raporteaza la universul sensurilor, al semnificatiilor, al comportamentului uman.
Morala, în schimb, se refera la norme, adica la reguli, la legi, la traditii, la coduri.
Etica ne învata sa ne asumam libertatea de a aprecia coerenta acestui univers normativ
desemnat de morala în functie de valorile noastre. Deci, putem spune ca morala este o
punere în practica a eticii, într-un context particular, social, politic si istoric.
De aceea drumul moralei este sinuos, pentru ca legile nu sunt fixe. Ceea ce a fost valabil
ieri, nu mai este astazi, iar ceea ce este valabil astazi, nu va fi si mâine. Morala
evolueaza o data cu schimbarile produse în societate, iar ea se aplica diferit, în
functie de vârsta, clasa sociala, cultura sau civilizatie. Morala este, adesea, un
subiect de conflict si ne obliga la un dialog permanent, ca sa ne punem în acord
trasaturile etice, care sunt adesea extrem de diferite. Fiind un loc de afront continuu,
morala este astfel un factor de progres uman. Ea ne învata sa coexistam, sa ne respectam.
Acestea se pot realiza pe baza unei etici ce are ca pivot, ca axa, valorile noastre.
Daca ar fi sa dam o definitie valorilor, acestea ar putea constitui factorii cei mai
importanti ai comportamentului uman, punctele sale de referinta. Ele sunt motivatiile
noastre profunde, sunt surse de dinamism, de angajare, de autodepasire.
Valorile reprezinta deschiderea noastra catre ceilalti. De aceea, una din calitatile
fundamentale ale valorilor trebuie sa fie universalitatea lor. Dragostea, munca,
cunoasterea, libertatea, justitia, solidaritatea, respectul, sunt fara îndoiala, valori
partajate de ansamblul umanitatii. Ele nu au îngradiri, nu au patrie, nu au limba
materna. Sunt ale tuturor.
Referindu-ne la calitatile valorilor, sa nu uitam ca pentru a-si dovedi universalitatea,
ele trebuie sa fie perene, sa dureze în timp. Chiar daca valorile noastre nu sunt eterne,
ele se erodeaza foarte lent, iar schimbarile se produc mai mult în sensul privirii pe
care o societate, la un moment dat, o acorda acestor valori. De aici, putem merge mai
departe cu analiza noastra si sa spunem ca valorile se transmit din generatie în
generatie.
Referindu-se la valori, Nietzsche spunea ca este de prima necesitate sa cunoastem
conditiile care le-au dat nastere, în care ele s-au format si în care s-au transformat.
Aceasta pentru ca valorile mai au o calitate esentiala. Ele sunt produsul gândirii si
simtirii oamenilor. Este important de mentionat ca valorile reprezinta un ideal comun,
idealul dorit de noi toti. Ele sunt dorinta noastra de perfectionare si de
autoperfectionare.
Deci, ce este morala ? Ce este etica ? Ele sunt ceea ce nu se poate fonda pe stiinta, nici
pe competitii, nici pe conflict. Ele nu se pot fonda numai pe ratiune.
Pentru ca etica si morala sa existe, trebuie sa existe elanul interior, emotia, pasiunea,
care ne pot face pe noi, oamenii, sa iesim din noi însine, deasupra egoismului, sa
ajungem acolo unde domnesc altruismul si dragostea.
Mariella Dumitriu