Buletinul "Calea de lumina"
AN IV, Nr. 38, IUNIE 1997
PAGINA EMIGRANTULUI ROMĀN
NU SE TERMINA TOTUL PRIN ASIMILARE
Nu stiu sa port polemici sterile - īn scris - si nici nu vreau "sa bat
cāmpii cu gratie" (dac-ar fi sa-l citez pe George Calinescu), asa ca īmi permit
doar ca, īn calitate de sociolog, sa īncerc o definire a doua concepte care se
vehiculeaza cu usurinta, si anume, "asimilare" si "integrare".
Am īntālnit tendinta de a da sensuri amenintatoare, ba chiar apocaliptice, acestor doua
concepte, care nici pe departe, nu ascund īn adāncul lor pericolele anuntate de false "oracole"
alarmiste.
Īn primul rānd trebuie facuta o clara distinctie īntre "asimilare" si "integrare",
pentru ca termenii nu sunt similari. Conceptul de asimilare se refera la o situatie īn
care emigrantul sau descendentii lui au adoptat integral cultura tarii de adoptie
si au abandonat orice identitate specifica īn profitul fuziunii cu grupul majoritar.
Deci, acest concept descrie, īn mod esential, un anumit fel de insertie culturala si nu
ansamblul procesului de integrare. Exista multe exemple, īn lumea īntreaga, īn care
unele minoritati au fost asimilate cultural, dar nu s'au integrat socio-economic sau
institutional. Departe de a facilita procesul de integrare, impunerea unilaterala a unei
ideologii asimilationiste are tendinta de a inhiba participarea īn mod plenar a
emigrantilor si a descendentilor lor la viata colectiva a tarii de adoptie. Aceasta
datorita faptului ca o astfel de tendinta nu tine cont de complexitatea fenomenului de
apartenenta culturala, care nu se modifica decāt extrem de īncet si nici de rolul jucat
de sentimentul de a fi acceptat ca diferit īn procesul ce face ca emigrantul sa se
identifice cu noua societate.
O politica asimilationista sau, daca vrem, procesul de asimilare se caracterizeaza prin
respingerea drepturilor lingvistice si culturale ale minoritatilor etnice, ca fiind
susceptibile de a dauna integritatii limbii si culturii nationale. De asemenea, o politica
asimilationista supune pe emigranti si descendentii acestora normelor si valorilor
societatii majoritare, fara a lasa nici o posibilitate de exprimare publica a diferentelor
specifice.
Procesul de asimilare este un proces mecanic al angrenajului social, este un proces de
alienare īn stereotipia culturala, ceea ce la limita, semnifica deculturalizarea si
depersonalizarea.
Ideologiei asimilationiste i se opune ideologia pluralista, īn care īntālnim conceptul
de "integrare". Acest concept denumeste un proces dinamic,
multidimensional si pe termen lung de adaptare si este distinct de "asimilare".
Integrarea nu se īncheie decāt atunci cānd emigrantii si descendentii lor participa activ
la ansamblul vietii colective a societatii fata de care au dezvoltat un sentiment de
apartenenta.
Nu vreau sa mai insist asupra descrierii fenomenului de integrare, pentru ca am facut-o
deja īn articolele mele anterioare. Ceea ce doresc sa specific este faptul ca alegerea
anumitor norme culturale - ca formula culturala personala - tine de optiunea individuala
si nu compromite legaturile cu grupul de apartenenta etnica.
Cultura ancestrala nu poate oferi īntotdeauna raspunsuri adecvate īntrebarilor pe care
ni le punem īntr'o lume fizica si sociala diferita de lumea ancestrala. Deci raporturile
cu cultura de origine se pot transforma, fara a afecta solidaritatea cu grupul de
apartenenta.
A ne afisa diferentele īntr'un anumit spatiu cultural si, īn acelasi timp, a ne interesa
de diferentele celorlalti, constituie elementul cheie al dinamismului raporturilor īntre
culturi.
Avem dreptul sa ne īmbogatim "nucleul" identitar cunoscānd si
īmprumutānd altor si de la alte culturi.
Contactul cu alte culturi este o īmbogatire mutuala care permite sa identificam, sa
cunoastem si sa valorizam propria cultura ancestrala.
Mariella Dumitriu