Gura pacatosului

O SIMPLA OBSERVATIE

Deunazi vorbeam cu un prieten care a petrecut câtiva ani în Grecia înainte de a emigra în Canada si-i încondeiam pe greci. Apoi am trecut la canadieni, francofoni si anglofoni deopotriva, si i-am forfecat si pe ei nitelus. Totusi, eram constient ca discutam cazuri particulare, care nu reflectau nicicum natura si firea natiilor respective. M-am convins mai de mult ca nu se cuvine sa transmiti defectele indivizilor asupra popoarelor carora le apartin. Marile calitati si defecte ale umanitatii sunt aceleasi în toate culturile, si toate religiile le percep si reflecta mai mult sau mai putin identic. Nu exista popor bun sau rau, ci indivizi buni sau rai. Uneori ne hazardam în a pune etichete pe baza unor experiente personale, foarte adesea tentati de a uita cele bune si de a retine numai cele rele. Nu e cazul acum sa intru în detalii în privinta imaginii românilor în lume. Cine a avut de-a face cu românii are o parere buna despre noi, iar cine a avut de-a face cu indivizi de proasta calitate are, desigur, o parere proasta despre noi.
Nu despre imaginea noastra vreau sa vorbesc astazi, nici despre modul în care o natie poate fi catalogata, ci despre o simpla observatie. Mi-a trebuit ceva timp pâna sa diger faptele care au cristalizat-o, si nu am deloc intentia s-o generalizez. De astfel, as fi dat-o uitarii, daca nu m-as fi surprins si pe mine însumi manifestându-ma uneori într-un mod care nu cred sa-mi fie specific si pe care morala crestina nu-l recomanda.
Am observat, asadar, ca noi, românii, suntem adesea pusi excesiv pe cearta. Uneori manifestam un artag si o pofta de discutie în contradictoriu pentru o seama de lucruri marunte, care nicicum nu merita un consum excesiv de energie. Daca raftul cu specialuri e gol, îi tragem la socoteala pe amarâtul de vânzator. Când birocratia ne joaca feste, ne varsam focul pe câte o receptionista care n-are nici o vina în problema noastra. Daca trebuie sa asteptam, suntem indignati. Daca e aglomeratie, ne manifestam raspicat nemultumirea. Într-o discutie în care nu avem evident dreptate, ne încapatânam s-o tinem una si buna, fara a pleca urechea la argumente. Si exemplele ar putea continua mult si bine. Ei bine, aceasta observatie ma nedumereste, caci nu stiu ca noi, românii, sa fim mai certareti si mai artagosi decât altii. Parca ne reconciliam mai usor cândva, parca acceptam mai usor micile obstacole ale vietii si nu ne dadeam de ceasul mortii pentru un capat de ata. Aici parca atâta am astepta, sa avem ocazia sa cârtim, sa ne certam, sa tragem la raspundere.
De unde oare vine aceasta, la urma urmei, agresivitate? Cred ca, în buna parte, din constrângerile la care am fost supusi pâna în urma cu vreo câtiva ani, acasa. Caci, de asemenea, am vazut ca, observatia de mai sus se aplica cu precadere noua, imigrantilor mai proaspeti, chiar daca uneori nici cei veniti mai de mult nu au prea multa stapânire de sine. Nu acuz pe nimeni, doar încerc sa-mi explic niste lucruri. Tendinta de a avea mereu ceva de revendicat, de a cauta samânta de cearta probabil ca îsi are în buna parte explicatia în faptul ca am fost, cândva, prea tare strânsi cu surubul. Asa ca, eliberati, ne varsam focul de-o viata în spinarea inocentilor care se întâmpla sa ni se afle în cale când nu trebuie.
Pe de alta parte, artagosenia noastra vine si din impactul cu societatea în care traim în ziua de azi. Situatia parca parea altfel din auzite si citite. Capitalismul parea locul în care se gasesc de toate, oricând, la preturi derizorii. Ne tot convingem ca lucrurile nu stau chiar asa. Între paranteze fie spus, de doi ani de zile caut un anume model de sapca si nu-l gasesc. Într-un fel, simtim uneori ca asteptarile ne sunt înselate si ne manifestam frustarea ca atare. Vrem obiectul exact cum a fost prezentat în reclama, refuzam marfuri cu data de expirare prea apropiata, cârtim când o treaba nu e rezolvata pâna mâine. Nu stiu cât de normale si de omenesti sunt aceste tendinte certarete ale noastre, dar niste explicatii le putem gasi. Nu scuze, ci explicatii.
În orice caz, observatiile mele nu vor sa spuna ca noi, românii, suntem mai certareti decât altii. Doar ca, uneori sau adesea, ni se întâmpla si noua. Totul e sa fim constienti de treaba asta si sa sesizam momentul în care ne apuca pornirea respectiva. Sunt sigur - treaba experimentata pe propria piele - ca daca ne tinem gura câteva minute, trece. Pentru ca, nu-i asa, supararea nu tine mult la român.