Gura pacatosului

UN SUBIECT DELICAT

Astazi o sa scriu despre un subiect delicat, dar nu vreau sa tulbur apele, nici sa dau cu piatra (ar fi culmea, tocmai eu, pacatosul), nici sa fac pe profesorul care da lectii si-si încrunta superior si mustrator sprincenele. Dragostea de adevar si un anume instinct democratic ma îndeamna sa analizez niste lucruri care, sunt sigur, nu ma preocupa numai pe mine. Pe de alta parte, cred în terapia prin vorba si în faptul ca evitarea comentarilor asupra unui subiect fierbinte, eventual considerat tabu favorizeaza bârfa, cleveteala, sopocaiala pe la colturi. Daca nu vorbim despre un eveniment, aceasta nu înseamna ca evenimentul respectiv nu s'a întâmplat.
Asadar, subiectul delicat este festivitatea prin care ziua de 10 Mai a fost sarbatorita la parohia Sfântul Nicolae din Montreal. Dupa câte se stie, evenimentul a cuprins o conferinta si un film despre vizita Regelui Mihai I în România. Conferinta a avut darul sa reaminteasca celor prezenti ca totusi Românii au o istorie de care pot fi mândri, ca România în timpul monarhiei a însemnat ceva în Europa, iar filmul a aratat ca perioada comunista nu a reusit sa stearga din memoria poporului nostru amintirea unor vremuri mai bune. Manifestarea a fost apreciata cum se cuvine de majoritatea enoriasilor, iar stradania Parintelui Cezar de a fi adus, iarasi, în lumina valorile istoriei si culturii noastre a avut parte de cuvinte de lauda.
Din nefericire, au existat si persoane, desigur, nu multe, care au considerat manifestarea drept un act politic. Aceasta denota fie o întelegere gresita a evenimentului, fie necunoasterea istoriei, fie reavointa. As dori sa reamintesc aici ca Monarhul unei tari nu se implica în activitatea politica, nici membrul vreunui partid nu este, marginându-se eventual la a invita spre consultatii partidul la putere sau formatiunile politice parlamentare. Regele nu face politica, iar autoritatea sa este numai reprezentativa.
S'a mai reprosat intonarea Imnului Regal în biserica. La fel, necunoasterea istoriei sau ignorarea voita si-a jucat rolul nefast. În traditia monarhica, atât occidentala cât si bizantina, regele, monarhul, bazileul este considerat reprezentantul Domnului pe pamânt si Capul Bisericii. Desigur, Biserica este Casa lui Dumnezeu, dar cui oare dauneaza ca, o data pe an, Imnul Regal este intonat în fata altarului?
Sarbatoarea de la 10 Mai nu a mai priit anti-monarhistilor radicali, din linia dura, care, se pare, au adus în bagajul lor, din România, o intoleranta pe care o credem circumscrisa doar unui anumit spatiu geografic. În cazul lor, confuzia este evidenta : au citit în cheia lor un eveniment care tine, înainte de toate, de istoria României. Nu trebuie sa fii neaparat monarhist ca sa apreciezi o comemorare istorica, o sarbatoare a poporului român, un prilej de rememorare a unor evenimente retinute si de cronicile europene ale epocii respective. Firea-mi cârtitoare nu-mi da pace si ma îndeamna sa observ ca acesti anti-monarhisti se bucura de binefacerile civilizatiei într'o tara care totusi tine de o Coroana.
Acum sunt nevoit sa observ ca toate cârtelile de mai sus au provenit din rândurile unei generatii specifice de Români. Tinerii care au participat la festivitatea dedicata zilei de 10 Mai, anti-monarhisti, monarhisti sau neutri, au luat evenimentul ca atare si s'au bucurat sa mai adauge ceva culturii lor personale. Unii si-au reamintit, iar altii au aflat pentru prima data de semnificatiile zilei de 10 Mai pentru poporul nostru. Nu s'au apucat sa comenteze, sa se întrebe de ce aia si nu ailalta, nici n'au plecat trântind usile. Ca Români, au primit cum se cuvine mesajul de cultura si, poate, au plecat acasa mai siguri pe ei si mai mândri de faptul ca nu sunt niste frunze purtate în bataia vântului în Canada, ci parte a unei istorii pe care anii de comunism n'au reusit s'o stearga.
Nemultumirile au fost, deci, ale unor persoane mai în vârsta, pe care nebanuite elanuri si umori le-au facut sa reactioneze copilareste. Ar fi poate locul sa observ ca pentru unii dintre ei biserica a devenit scena afirmarii unor orgolii personale si-a transarii unor conflicte mai vechi, lucru deloc potrivit menirii unui lacas de cult. Cu toate acestea, au dovedit ca pot actiona constructiv si si-au câstigat respectul comunitatii si parohiei în momente în care au putut da o mâna de ajutor. Au fost de folos si si-au pus piatra la temelia acestei biserici. Atunci când au fost necesare strângerea rândurilor si daruirea pentru o idee n'au stat pe gânduri si-au pus umarul. Atât de repede si usor îsi pot schimba niste oameni gândurile ? Nu cred.
De când a luat nastere parohia Sfântul Nicolae mi-a fost clar un lucru : fiecare persoana, membru fondator, enorias sau vizitator întâmplator, este pretioasa pentru aceasta biserica noua. Nu ma bucur atunci când apar frecusuri si când unii dintre noi, prada unor porniri de-o clipa si alimentati de dispute deloc teologice, se arata gata de a nu mai trece pragul Casei Domnului. Unul singur sa fie si e deja prea mult. Atât de greu se construieste, dar cât e de usor sa se distruga . . . Asa ca pledez pentru întelegere. A fost posibila întelegerea la început, nu vad de ce ar trebui sa dispara acum.
Cu totii asteptam de la Dumnezeu sa ne îndrepte si sa ne faca mai buni, dar poate ca bunatatea mai trebuie sa vina si din interiorul nostru. Suntem toleranti cu noi si ne cautam justificari toanelor de moment, dar uneori nu ne gândim cât rau fac intoleranta si capriciile noastre celor apropiati, pe care-i iubim si de care ne pasa. Regretele ulterioare nu rezolva prea multe, caci raul a fost deja facut. Ne macinam gândindu-ne si încercând sa ne convingem ca am avut dreptate. Poate însa cineva sa fie depozitarul absolut al dreptatii si-al adevarului ? Cred ca nu, afara bineînteles de Dumnezeu. Asa ca, în loc sa ne consumam energiile în certuri minore si sterile, sa ne întelegem si sa mergem mai departe, împreuna