Buletinul "Calea de lumina"
AN III, nr. 32, DECEMBRIE 1996
DOCUMENTAR
MARTIRI AI BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Între anii 1952 si 1959, în România au fost exterminati 500 de
clerici apartinând Bisericii Ortodoxe, considerati de autoritatile comuniste drept "inflexibili".
Dupa arestare, acestia au fost trimisi în lagarele de munca fortata de la Canal (este
vorba de Canalul Dunare-Marea Neagra, "conceput" de Stalin pentru a da de lucru
opozantilor regimului comunist, constructia acestuia a fost începuta cu detinuti politici
de primul dictator comunist de la Bucuresti, Gheorghe Gheorghiu-Dej, care apoi a abandonat
planul, si terminata cu soldati în termen si muncitori prost platiti, prin anii '80, de
cel de al doilea dictator comunist, Nicolae Ceausescu, n. red.) sau din Delta Dunarii.
Înainte de exterminare, ei au fost împartiti, în bataie de joc, în doua categoorii : lotul
misticilor si brigada sfintilor, categorii pe care, de fapt, istoria ar trebui sa le
consemneze cu evlavie în memoria colectiva.
Despre exterminarea elitei preotesti din România scrie Silviu Alupei în publicatia
crestin-ortodoxa "Monitorul religios", Iasi (editia speciala din 12-19
Octombrie 1996), citându-l pe Pr. academician Dumitru Staniloae (1903-1993), care a
trecut el însusi prin gulagul românesc. Textul publicistului Alupei face parte dintr'un
documentar realizat pentru revista citata de F. M. Florescu si Benone Prodan, aparut sub
titlul Noii martiri ai Bisericii Ortodoxe Române (1945-1965). B.O.R. este departe
de a fi reusit sa valorifice istoric numeroasele marturii documentare - memorialistica,
jurnale de temnita, volume de versuri etc. - si sa alcatuiasca un tablou complet al
decapitarii elitei preotesti.
Bibliografia selectiva indicata de realizatorii documentarului cuprinde nume ca Sergiu
Grossu, Calvarul României crestine, în Convorbiri literare, ABC Deva, 1992 ; Pr.
dr. Ioan Dura, Monahismul românesc în anii 1948-1989, ed. Harisma, 1994 ;
Cicerone Ionitoiu, Rezistenta anticomunista din Muntii României, 1946-1958, ed.
Gândirea Româneasca, 1993 ; D. Bacu, Pitesti, centru de reeducare studenteasca,
ed. Atlantida, 1991 ; Aurel Ciurunga, Memorii optimiste. Evocari si versuri din
închisori, ed. Fundatiei Culturale Române, 1992 ; Ion Pantazi, Am trecut prin iad,
ed. Constant, 1992 ; Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti, ed. Humanitas 1991 ; Nistor
Chioreanu, Morminte vii, ed. Institutul European, 1992 ; Teohar Mihadas, Pe
muntele Ebol, ed. Clusium 1990 ; Dan Ciachir, Cronica ortodoxa, ed. Timpul 1994
; Monahul Ioasaf Popa, Întru apararea fiintei neamului si a Bisericii stramosesti,
1990; Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterana, ed. Casei Scolelor 1994 ; Mihai
Radulescu, Rugul aprins. Duhovnicii Ortodoxiei sub lespezi în gherlele comuniste,
ed. Ramida 1993 ; Arhim. Roman Braga, Pe drumul credintei, HDM Press, 1995 ; Pr.
Zosim Oancea, Datoria de a marturisi, ed. Harisma 1995. A fost folosita de asemenea
colectia pe anii 1990-1994 a "Revistei gândirii arestate" - Memoria.
Rezulta din acest documentar ca au fost preoti care au patimit împreuna cu familiile, ca
Pr. Victor Popescu (Bradetu - Valea Vâlsanului), arestat în 1958 împreuna cu fiul sau
Daniel, mort în închisoare ; Pr. Ion Dragoi (Nucsoara, Arges), executat la Jilava în
1959, dupa ce a fost torturat în închisoare împreuna cu fiul sau, Cornel, student la
Litere ; preotii Ion Andreescu si Ion Constantin (Poinarei, Arges), arestati si torturati
împreuna cu sotiile lor, Maria si Iustiniana, si cel de al doilea, si cu fiica,
însarcinata în luna a sasea ; Pr. Victor Otoiu (Mesentea, Alba), arestat împreuna cu
sotia, fiul si fiica, parintii asasinati în închisoare, copiii batuti bestial, încât
fiul a ramas traumatizat pentru tot restul vietii. Diaconul Teodor V. Domsa, care a
executat mai multi ani de închisoare politica, a relatat pentru Almanahul eparhial al
Mitropoliei Banatului ca prin anii '50, la Aiud, erau 25 de preoti, calugari, profesori si
studenti teologi ; la colonia Peninsula, adusi la Canal, erau 600 ; la Borzesti erau
folositi la sapat fundatii si santuri si la turnarea betoanelor alti 450. Preotul Victor
Fanea (Sâncrai, Satu Mare), tata a cinci copii, a fost executat la Salcia în Aprilie
1960.
Mitropolitul Basarabiei, Efrem Enacescu, a fost exilat de trupele bolsevice la o
mânastire, apoi încarcerat si închis. Mitropolitul Moldovei, Sebastian Rusan, si
Episcopul Ardealului, Andrei Magieru, au fost otraviti în 1956, respectiv 1960. Rectorul
Academiei "Andreiene" din Arad, Pr. prof. Ilarion V. Felea, a murit în temnita
în chinuri cumplite. În aceleasi împrejurari, au murit ieromonahul Gherasim Iscu,
staretul mânastirii Tismana, monahul Dimitrie de la mânastirea Ciolanu, ieromonahul
Evghenie Hulea de la mânastirea Mosinoaia (Vrancea).
Dumnezeu sa-i odihneasca cu dreptii sai !
(Viata Cultelor, 25 Octombrie 1996)
