"Marimea Sfintei Icoane este de 1 metru si 10 cm în lungime, iar latimea este dupa proportiune. Fata Maicii Domnului si a Domnului sunt de culoarea grâului, nasul, gura si barbia sunt foarte potrivite la masuri, iar ochii atâta dar au, ca si cum ar soarbe inima privirilor ; cu toate acestea, cautatura este cu stapânire".
"Oricine reuseste sa ajunga pe Sfântul Munte Athos este protejat de Maica Domnului. Sa te închini si sa saruti cu evlavie icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care se afla în biserica noastra !" Sunt cuvintele pe care mi le-a spus parintele Petroniu Tanase, staretul celui mai mare asezamânt monahal românesc athonit - Mânastirea Prodromu, când am pasit în curtea lacasului. Mi-a daruit o carticica, tiparita în 1906, despre aceasta icoana deosebita, numita "Prodromita" (înainte-Mergatoarea). Voi încerca sa povestesc, pentru cititori, "istorisirea minunatei zugraveli si a minunilor ce a savârsit Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu prin Sfânta Sa Icoana, scrise în cinstea Maicii Domnului de Arhimandritul Antipa Dinescu, superiorul Mânastirii Prodromu".
În timpul ridicarii sfântului lacas (1852-1866), parintele staret Nifon era preocupat de "dobândirea unei sfinte icoane a Maicii Domnului, care sa fie spre mângâiere confratimii si a vizitatorilor, totodata protectoare si de griji purtatoare a acestei sfinte noi Mânastiri".
Vorbind cu mai multi zugravi de pe Athos,parintele Nifon nu a gasit nici un mester iscusit care sa zugraveasca, pe scândura de tei, icoana Maicii Domnului, purtându-l pe Iisus în partea stânga a bratelor. Parintele impusese si niste conditii : în tot timpul lucrului, pictorul trebuia sa se roage la Maica Domnului, sa citeasca Acatistul sau Paraclisul în toate zilele, sa nu manânce, nici sa bea înainte de a lucra, iar dupa mâncare sa nu mai lucreze, sa se pazeasca în curatenie trupeasca pâna la terminare, sa fie marturisit la duhovnic, sa nu se certe sau sa se urasca cu nimeni.
În anul 1863, parintele Nifon, însotit de parintele ieromonah Nectarie, veni în România. Într-o buna zi, ajunsesera cu treaba si prin târgul Iasilor. Aici, aflara de un anume Iordache Nicolau, zugrav evlavios. Acesta primi cu bucurie conditiile impuse, dar "se umilea, zicând ca-i tremura mâinile de batrânete si nu mai poate zugravi asa de bine si de curat ca altadata". Cei doi calugari îl încurajara si el se puse pe lucru.
În câteva zile, a terminat de zugravit, cum s-a priceput mai bine, vesmintele si celelalte parti ale icoanei, lasând la urma Sfintele Fete, dupa cum este arta zugravirii icoanelor. S-a apucat si de reprezentarea chipurilor Maicii Domnului si a lui Iisus, dar degeaba, nu reusea sa le zugraveasca bine. Mâhnit, lasa lucrul pâna a doua zi ; dis de dimineata, se apuca de lucru, dar în loc sa repare, mai rau schimonosea chipurile. I-a chemat pe cei doi parinti. Acestia, vazând lucrarea, se întristara, crezând ca nu este voia lui Dumnezeu si a Maicii Domnului ca noul lacas Prodromu sa aiba un dar si o mângâiere duhovniceasca.
Zugravul acoperi icoana cu o pânza si se duse la culcare. A doua zi, dupa câteva matanii, intra în camera de lucru. A dezvelit icoana, iar vazând-o, a cazut în genunchi, proslavind pe Maica Domnului : chipurile îndreptate si bine încuviintate, pline de har dumnezeiesc si de veselie ! Peste noapte, se savârsise minunea !
Iata ce a scris, chiar atunci, Iordache Nicolau, în prezenta ucenicilor sai : "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfânta Icoana a Maicii Domnului, cu însasi mâna mea, la care a urmat o minune : dupa ce am ispravit vesmintele, dupa mestesugul zugravirei mele, m-am apucat sa lucrez Fetele Maicii Domnului si a Domnului Iisus Hristos. Privind eu chipurile, cu totul a iesit din potriva, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Seara, m-am culcat scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea. A doua zi, dupa ce m-am sculat, am facut trei matanii Maicii Domnului, rugându-ma sa-mi lumineze mintea, sa pot ispravi Sfânta Ei Icoana. Când m-am dus sa ma apuc de lucru, am aflat chipurile drese desavârsit precum se vede. Vazând aceasta minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fara numai am dat lustru cuviincios, desi cu greseala am facut aceasta, ca sa dau lustru la o asemenea minune".
Aceasta este povestea sfintei icoane, scrisa la 29 Iunie 1863 ; manuscrisul se afla în arhiva Mânastirii Prodromu.
Iordache a trimis un ucenic sa-i înstiinteze pe cei doi parinti - Nifon si Nectarie. Vestea zugravirii divine a icoanei s-a raspândit cu iuteala, întreg târgul Iasilor adunându-se la poarta zugravului sa vada minunea. Veni însusi mitropolitul Calinic Miclescu, care, vazând icoana, se închina pâna la pamânt în fata ei.
Istoria consemneaza multe minuni savârsite de icoana: "tot felul de suferinzi au venit a se închina în fata Maicii Domnului si a se stropi cu aghiazma. S-au tamaduit prin aceasta Sfânta Icoana bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap, de masele, de ochi, de vatamare, îndraciti, cari sufera de boala copiilor si alte multe feluri de boale".
Parintii Nifon si Nectarie plecara din Iasi cu icoana, însotiti de mare alai. Au ajuns la Husi, la Bârlad, apoi la Galati. Din Galati, cu vaporul austriac "Loid", se îndreapta spre Athos. Ajunsi la schela mânastirii românesti Prodromu, cei doi parinti au trimis veste sa coboare toti preotii, îmbracati în vesminte, sa întâmpine Sfânta Icoana cu cântece si tamâieri.
În mânastire se afla un monah topit de boala, care numai prin faptul ca respira se cunostea ca este viu.
Inochentie, caci asa se numea el, s-a trezit la intrarea icoanei în biserica. S-a îmbracat si a cerut sa fie însotit pâna la icoana ; a îngenunchiat si a grait : "Maica Lui Dumnezeu, de-mi este cu folos sa mai traiesc, însanatoseste-ma, caci cred ca poti, iar de nu, fie voia Ta, cum voiesti, Stapâna mea, si cum ma cunosti, asa fa cu mine". Inochentie s-a întors pe picioare în chilia sa. A cerut camasa curata ca sa se schimbe, apoi s-a împartasit.
Icoana Maicii Domnului este cinstita în fiecare an,în ziua de 12 Iunie, când se face serbare mare, cu priveghi toata noaptea.
Rugaciunea pe care o spun preotii este urmatoarea: "Prea Sfânta Stapâna, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Împarateasa Cerului si a pamântului, ceea ce ai cu dreptate numele de «Prodromita», adica înainte-Mergatoare, întareste-ne întru lucrarea faptelor bune si ne du de mâna întru împaratia cea cereasca ; povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne îndulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvântata si Prea Proslavita Esti, în vecii vecilor, Amin".