ZECE MAI - Ziua Regalitatii Romāne -

Etimologic, cuvāntul «sarbatoare» provine din «dies servatoria», semnificānd zilele īn care romanii invocau zeii pentru a-i feri de rele si nenorociri. Odata cu introducerea crestinismului īn Imperiul roman īncep sa fie invocati nu zeii «conservatori» sau aparatori, ca pāna atunci, ci unicul «Deus conservator», adica Dumnezeul cel Adevarat (Vasile Pārvan).
Īn acceptiunea curenta, sarbatoarea are sensul de aniversare, comemorare, fie religioasa - momentele cele mai importante ale vietii Māntuitorului Iisus Hristos si ale istoriei Bisericii crestine - fie nationala, adica datele importante din istoria fiecarui popor.
Noi, Romānii, - vom cinsti de-a pururi - pe linie nationala - date ca 24 Ianuarie, 27 Martie, 10 Mai, 28 Noiembrie sau 1 Decembrie -. Dintre toate acestea ZECE MAI -ziua īntemeierii Dinastiei, Independentei si Regalitatii romāne - reprezinta cea mai completa, semnificativa si autentica sarbatoare nationala pe care romānii de pretutindeni au datoria morala s'o cinsteasca īntotdeauna.
La 10 Mai 1866, Principele Carol I de Hohenzollern-Singmaringen a fost proclamat domnitor al Romānilor.
Īnca din anul 1802, programele politice ale partidei nationale cerusera un domn strain, cerere cuprinsa si īn propunerile Divanurilor ad-hoc din 1857 catre Marile Puteri si anume «Domn strain, dintr'o dinastie domnitoare europeana, ai carui urmasi sa fie botezati si crescuti īn religia tarii» (adica Ortodoxa, n.n.), si aprobata de Conventia de la Paris din anul 1858.
Dupa abdicarea fortata a domnitorului Alexandru Ioan Cuza la 11 Februarie 1866, au existat doua motive principale īn favoarea aducerii unui domn strain. Mai īntāi, preocuparile de a consolida tānarul stat romān, de a-i pregati īntregirea cu toate provinciile romānesti aflate atunci sub stapānire straina, apoi, lunga perioada de tranzitie de la separatismul Principatelor la osmoza lor definitiva (Stelian Neagoe). Prin alegerea unui domn strain, Romānii sperau sa puna capat definitiv luptelor interne pentru putere, sa europeenizeze tara - adānc marcata de influenta turceasca - si sa asigure un sprijin diplomatic stabil pe plan extern.
Īn cautarea printului domnitor, Coroana a fost oferita initial contelui Philippe de Flandra - care a refuzat - apoi Principelui Carol de Hohenzollern-Singmaringen - care a acceptat - ultima candidatura fiind sprijinita de Napolean al III-lea si de Bismark.
Plebiscitul national din 2-8 Aprilie 1866 a consfintit alegerea Printului Carol I ca Domnitor al Romāniei, cu 685 000 voturi pentru si numai 224 contra. Dupa o calatorie plina de peripetii, Principele Carol a sosit pe teritoriul Romāniei, la Tr.-Severin, la 8 Mai 1866, fiind nevoit sa-si ascunda identitatea cāt timp a traversat teritoriul austriac. Era īnsotit de I.C. Bratianu. Avea numai 27 de ani.
La 10 Mai 1866, Principele Carol I a depus juramāntul ca domn constitutional al Romāniei, īn fata Parlamentului, prezidat atunci de Manolache Costache Epureanu, spunānd : «Jur de a fi credincios legilor Tarii, de a pazi religiunea Romāniei, precum si integritatea teritoriului ei si de a domni ca Domn constitutional». Juramāntul l-a depus pe Sfānta Evanghelie, īn fata Mitropolitului de atunci al Tarii, Nifon. Si Printul Carol si-a tinut juramāntul.
Asadar, la 10 Mai 1866 īncepea pentru Principele Carol o domnie lunga si rodnica, ce va dura aproape jumatate de secol. Unul din primele acte politice ale noului Domn a fost proclamarea noii Constitutii - la 1 Iulie 1866 - una dintre cele mai democrate la aceea vreme, care va ramāne īn vigoare pāna īn anul 1923 (Vlad Georgescu).
Caracter ferm si viguros, personalitate īnteleapta si curajoasa, Principele Carol a ajutat statul romān sa se consolideze, punānd viata publica pe baze moderne.
Primii ani de domnie s'au caracterizat printr'o acuta instabilitate politica, pāna īn anul 1871 schimbāndu-se 13 guverne - deoarece lumea politica romāneasca se deprindea anevoios cu formele constitutionale. Īncet dar sigur, noul Domn s'a implicat īn politica interna si externa a Tarii. Astfel, a stimulat organizarea institutiilor statale, mai ales a armatei, care va juca un rol decisiv īn obtinerea Independentei de stat īn anul 1877.
Pe plan extern, Rusia si Austro-Ungaria vedeau cu ochi rai consolidarea noului stat romān. Īn plus, simtind iminenta unui nou razboi ruso-turc, Principele Carol a chemat īn 1876 pe liberali la conducerea Tarii, cu Ioan Bratianu ca presedinte al Consiliului de ministri si cu Mihail Kogalniceanu la externe, guvernare care va dura pāna īn anul 1888, si īn timpul careia se va proclama Independenta īn anul 1877 si Regatul īn anul 1881, ambele īntr'o sfānta zi de 10 Mai.
La 10 Mai 1877, Romānia si-a cāstigat Independenta de stat. Īnca de la īnceputul domniei sale, Principele Carol īsi exprimase dorinta de a modifica raporturile cu Imperiul otoman si de a recāstiga independenta Tarii. De exemplu, īn scrisoarea prin care anunta tarului Rusiei urcarea sa pe tronul Romāniei, vorbea de «ora īnsemnata de Providenta pentru dezrobirea Orientului si a crestinatatii» (Vlad Georgescu), iar īn Iunie 1876 īsi exprima public parerea ca problema orientala nu va fi rezolvata decāt odata cu dezbinarea Imperiului otoman.
Īn Octombrie 1876, Ioan C. Bratianu a avut convorbiri cu tarul Alexandru al II-lea al Rusiei. Ele au permis semnarea, la 4 Aprilie 1877, a unei Conventii militare ruso-romāne prin care se consimtea libera trecere a armatelor rusesti pe teritoriul Romāniei si se garantarea integritatea sa teritoriala.
Dupa ce Rusia a declarat razboi Turciei si armatele turcesti au īnceput sa bombardeze malul romānesc al Dunarii, guvernul romān a declarat Tara īn razboi cu Turcia, ceea ce s'a facut solemn la 10 Mai 1877. Au ramas memorabile cuvintele ministrului de externe, Mihail Kogalniceanu : «Suntem deslegati de legaturile noastre cu Īnalta Parta . . . Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare !». Dupa acest discurs, Camera a votat - cu 79 voturi pentru si 2 abtineri - o motiune care declara «Independenta absoluta a Romāniei». Cu acest prilej s'a instituit si Ordinul «Steaua Romāniei», ca simbol extern al suveranitatii Tarii.
Īn fruntea armatei romāne de 35 000 soldati, la 21 August 1877, Principele Carol a ajuns la Poradim, lānga Plevna si - īn calitate de comandant suprem al armatelor ruso-romāne - a condus atacul victorios asupra redutei de la Plevna. Īn plus, armata romāna s'a acoperit de glorie la Rahova, Smārdan si Vidin, pentru a nu aminti decāt cele mai de seama victorii.
Vitejia romānilor, abilitatea lor diplomatica, unitatea de monolit īn jurul Domnitorului Carol au facut posibila Independenta de stat, cucerita cu mari sacrificii pe cāmpul de lupta, precum si revenirea la Patria Mama a vechii provincii romānesti a Dobrogei (Cadrilaterul).
Congresul de la Berlin din 1878 confirma Independenta de stat a Romāniei, dar - paradoxal - pierdeam sudul Basarabiei, īncorporat aliatei noastre din razboi, Rusia, īn ciuda eforturilor diplomatice ale lui I. C. Bratianu si M. Kogalniceanu. Deci, drept recunostinta pentru alianta noastra leala si pentru sacrificiul ostasilor romāni, Rusia ne-a rapit din nou Basarabia - ca īn 1812 -. S'a dovedit astfel - daca mai era nevoie - ca nu putem avea niciodata īncredere īn rusi si īn cuvāntul lor ! Si istoria se va repeta pāna īn zilele noastre !
La 10 Mai 1881, Romānia s'a proclamat Regat. Prin vointa unanima a natiunii romāne, Domnitorul Carol a devenit īntāiul Rege al Romāniei, cu numele de Carol I. Pregatind acest mare eveniment istoric, raportul Consiliului de ministri din 14 Martie 1881, glasuia : «Corpurile legiuitoare . . . au luat initiativa si au votat astazi - īn unanimitate - si fara nici o deosebire de partid - proiectul de lege prin care Romānia se proclama Regat si Maria Ta Regala, ca si mostenitorii Tai, iei titlul de Rege al Romāniei.
«Romānia, constituita īn Regat, completeaza si īncorporeaza opera regenerarii sale. Ea īsi da un nume, care este de acord cu pozitiunea ce a dobāndit, ca Stat Independent. Prin noul nume si titlu se īntaresc mai mult stabilitatea si ordinea īn Romānia . . .
«Regatul romān, Maria Ta, este astfel continuarea domniei romāne ; nu are alt program, nici alte aspiratii, nici alte tendinte. Este o consacrare, o īntarire mai mult data de Romāni principiului monarhic, pe care Maria Ta ai stiut a-l planta adānc pe pamāntul Romāniei.
«Forta morala si materiala a noului Regat o vom cauta acolo unde ea exista : īn practicarea cu sfintenie a regimului constitutional, īn dezvoltarea resurselor noastre, īn completarea organizarii noastre sociale si economice, īn fine, īn continuarea unei politici leale si oneste mentinānd cele mai bune relatii cu toate Puterile si inspirānd o egala īncredere ca si īn trecut.
«Aceasta este semnificatia, acesta este scopul Regatului Romān. Astfel l-au īnteles Corpurile legislative, astfel l-au votat īn unanimitate de care Romānii au dat de multe ori dovada ca o pot avea pentru orice fapta mare si nationala». Semna Ion Bratianu si ceilalti ministri.
Īn anul 1893, pentru a contracara tendintele anexioniste ale Rusiei, proaspatul Rege Carol I a īncheiat o alianta cu Germania si cu Austro-Ungaria.
Odata cu proclamarea Regalitatii, istoria Romāniei a intrat īntr'o noua faza. Īn cāteva decenii, Tara a facut progrese considerabile, cunoscānd o adevarata īnflorire economica si sociala. Īn plus, Romānii din provinciile atunci īnstrainate priveau cu admiratie la Regele Carol I, iar sprijinul pe care acesta l-a dat nazuintelor lor de revenire la Patria Mama a fost decisiv, desi Romānia Mare se va realiza sub Regele Ferdinand (1914-1927) īn 1918.
Regele Carol I a fost un monarh constitutional īntelept, exigent si demn, de o moralitate fara pereche si un diplomat abil, pe plan extern si intern, domnind cu masura si modestie deasupra fractiunilor si partidelor politice (Vlad Georgescu). El a reusit sa īntareasca prestigiul international al Tarii, fiind tot timpul atent la frontierele ei. Iar īn Tara a fost un mare iubitor si sustinator al culturii - artelor, literaturii si stiintei - punānd bazele Fundatiei «Carol I» pentru studentii merituosi. A fost secondat de sotia sa, Regina Elisabeta - alias Carmen Silva - o scriitoare de mare sensibilitate.
Īn 1914, la moartea sa, Regele Carol I a fost deplāns de īntreaga natiune, care i-a acordat apelativul de «Īntemeietorul».
Pāna la instaurarea regimului comunist īn Romānia, ziua de 10 Mai era ziua nationala, «tripla coroana», sarbatorita īn toata splendoarea ei. Regele, curtea, ostenii si poporul participau īn biserici la Te-Deum-uri, adica la slujbe de lauda si multumire lui Dumnezeu pentru binefacerile cu care binecuvāntase poporul romān. Se iesea, apoi, la iarba verde si se sarbatorea cu demnitate, bucurie si frumusete Ziua Nationala.
Dupa 1948, sarbatoarea de 10 Mai a disparut din calendarul oficial romānesc, dar niciodata din inimile Romānilor. Exilul si-a asumat nobila sarcina de a comemora, cu respect si demnitate, īntreita semnificatie a Zilei Nationale si o va face atāta timp cāt īn Romānia nu se va instaura o democratie adevarata.
Dupa Decembrie 1989, noii guvernanti de la Bucuresti au īnlocuit hulita sarbatoare de la 23 August cu cea de la 1 Decembrie 1918, ziua unirii Transilvaniei cu Romānia, zi deosebit de importanta pentru noi, Romānii. Fara a diminua cu nimic importanta zilei de 1 Decembrie, trebuie īnsa sa nu uitam ca mai sunt īnca sfinte pamānturi romānesti care - rapite din trupul Tarii - n'au revenit la Patria Mama. Ma refer direct la Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta si la Cadrilater, pentru care Romānii din Tara si din Exil au datoria morala sa nu precupeteasca nici un efort pentru refacerea Romāniei Mari din 1918.
De aceea consideram ca adevarata sarbatoare nationala a Romāniei este ziua de ZECE MAI, deci ne pronuntam implicit pentru restabilirea Monarhiei Romāne. Numai astfel ziua de 10 Mai īsi va relua pentru totdeauna locul īn sufletele Romānilor de pretutindeni, sarbatorita deocamdata numai īn comunitatile noastre din Exil, cu binecuvāntarea preotilor lor.